În septembrie 2003, tot la Festivalul „Enescu“, îl ascultam pentru prima oară pe viu pe Maksim Vengerov. Şase ani mai târziu revine la festival în calitate de dirijor. Aceeaşi fizionomie pătrunsă de spiritul sunetelor, aceeaşi bucurie nesfârşită a trăirii muzicii. Orchestra Filarmonicii „George Enescu” a asigurat „deschiderea mică” a festivalului, de departe mai populară decât cea oficială de la Operă. Cele 2.500 de locuri ale Sălii Palatului restrânse în mod special pentru acest festival sunt insuficiente pentru amatorii de muzică veniţi atât pentru Vengerov, cât şi pentru charismaticul Romanian Piano Trio - Alexandru Tomescu - vioară, Horia Mihail - pian, Răzvan Suma -  violoncel - solişti în Triplul Concert pentru pian, vioară, violoncel şi orchestră de Beethoven.

Ambiţiile Orchestrei Naţionale Radio

Succesul a fost pe măsura aşteptărilor, deşi sonorizarea Sălii Palatului continuă să fie subiect de dispută. Mai fidelă originalului şi mai egală, amplificarea nu a luat însă în consideraţie diversitatea potenţială a desfăşurării solistice, ceea ce a afectat rezultatul de ansamblu. Cei trei au cântat excepţional - mi-a confirmat reascultarea versiunii radio -, dar în sală totul se auzea ca printr-un văl. În cazul lucrărilor simfonice, situaţia era mai puţin gravă, deşi intensitatea relativ scăzută, inclusiv în nuanţe mari, atenua comunicarea directă cu publicul.

Putem comenta şi o altă seară, Orchestra Filarmonică Radio France, dirijor Dmitrij Kitajenko, cu o serie de lucrări simfonice impresionante, printre care Stravinski - Suita “Pasărea de foc”, Şostakovici - Suita de balet nr.3 şi Ceaikovski - Simfonia a V-a. Dacă în transparentul Capriciu pentru vioară şi orchestră de Enescu vioara lui Remus Azoiţei s-a detaşat destul de convingător pe fundalul orchestrei, totul petrecându-se însă în nuanţe distincte, de această dată,