Armand Goşu scrie despre Realitatea şi am nişte întrebări să-i pun, eu fiind, după logica deja de fier din “societatea civilă”, omul lui Vântu pentru că-s angajat în trustul lui. Dacă e cineva care să mă bănuiască totuşi de bune intenţii şi de faptul că-mi rezistă axioma personală “nu-mi spune nimeni ce să spun”, pentru acei “cineva” am totuşi cîteva observaţii. Goşu zice:
Lăsând însă la o parte demersul de acum al Realităţii, care va căpăta un răspuns în evoluţia din perioada de campanie, se ridică întrebarea dacă postul are vreo şansă să se transforme într-o televiziune comercială de ştiri care să trăiască din ce încasează.
Poate să facă acest lucru? Nu cred, pentru că în nicio ţară din jurul României nu există o astfel de televiziune cu ştiri şi talk-show-uri de dimineaţa şi până seara. Da, funcţionează canale de ştiri în ţări ieşite din comunism odată cu România, dar ele sunt publice, nu comerciale. Dacă Polonia sau Cehia, ale căror performanţe economice sunt superioare României, nu au o piaţă de publicitate suficient de puternică încât să susţină financiar o televiziune comercială de ştiri, cu atât mai puţin acest lucru este posibil în România.
- e pe pierdere deci e nefiresc să existe! E o inferenţă beton. Adică numai ce face profit nu e suspect. Sînt de acord cu multe dintre observaţiile despre tonul prezentatorilor, despre antenizarea (otevizare, cum vreţi) stilului de moderare. Dar mă deranjează logica lui Goşu. Îi dau un singur exemplu: Ziarul financiar a mers zece ani pe pierdere şi apoi a devenit cel mai profitabil brand în print. Deci, ideal vorbind, nu e nimic în neregulă să pierzi un timp pentru a spera să cîştigi. nici măcar în logica ultracapitalistă…
- dacă ăia din jur n-au, nici noi nu trebuie să avem. Eu cred că aceste televiziuni ar putea fi un cîştig, dar ele suferă de aceeaşi imaturitate de care suferă cam toată industr
