Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Udrea crede intr-o singura Bursa a Turismului Litoral

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 16 septembrie 2009 ·

Bursa de Turism Litoral - una dintre cele două care au loc săptămâna aceasta pe litoralul românesc - reuneşte la Mangalia, la Complex „Paradiso", aproape toţi hotelierii din sudul litoralului, de la Vama Veche şi până la Eforie. Foarte puţini dintre aceştia au venit cu temele făcute şi cu oferte concrete pentru anul viitor. Din declaraţiile organizatorului, Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc, anul viitor preţurile la cazare vor rămâne la nivelul celor de anul acesta.

Deocamdată, în prima zi a bursei, se pare că aceştia au tatonat terenul şi şi-au verificat şi concurenţa. Cei ce s-au decis să „arunce" pe piaţa de turism ofertele, au găsit şi facilităţi la plată pentru clienţi. Astfel, se propune turiştilor achitarea unui avans de la 20 până la 25% din valoarea contractului, cu termene de plată eşalonate (din martie până în iunie), valoarea finală urmând să fie aproximativ egală cu cea de anul acesta. Una dintre unităţile care şi-au pregătit tarifele pentru 2010 este şi gazda reuniunii de la Mangalia, Hotel „Paradiso". Aici, pachetul de şapte nopţi de cazare este 470 de lei în camera dublă şi 630 de lei în cea single, cu mic dejun, preţul incluzând TVA-ul, taxa hotelieră şi comisionul agenţiei.

La Bursa de Turism Litoral de la Mangalia sunt prezenţi la negocieri şi la semnarea contractelor cu agenţiile din ţară reprezentanţii societăţilor hoteliere din sudul litoralului. În privinţa „scindării" celor două burse de turism - cea de la Mangalia şi o a doua, „Bursa Litoral 2009", care va avea loc între 16 - 18 septembrie, la Mamaia, ministrul Elena Udrea afirmă că o concurenţă între nord şi sud, atâta timp cât este pozitivă, nu are de ce să „strice". „Ştiu că e vorba despre orgolii, dar dacă este o concurenţă productivă şi este în avantajul turismului, nu văd de ce să nu aibă loc două astfel de burse. Este însă mult mai bine dacă s-ar ajunge la

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Remiză cu scântei la Sibiu: Hermannstadt – Metaloglobus 2-2 în Etapa a 2-a din Superliga

Mediafax acum 21 minute
FC Hermannstadt şi Metaloglobus au încheiat la egalitate, scor 2-2, după un meci plin de răsturnări de situaţie disputat vineri, în deschiderea etapei a doua din Superliga, potrivit ProSport. Sibienii au început în forţă şi au deschis scorul încă di

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 2 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Premierul Bolojan: Va fi stabilit un număr maxim de ANGAJAȚI ai primăriilor

Gandul acum o ora
Primăriile vor avea un număr maxim de angajați, în funcție de mărimea localității, a anunțat vineri premierul Ilie Bolojan, într-o conferință de presă la Palatul Victoria. „Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 11 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum o ora
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 3 ore
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum o ora
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 5 ore
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Vremea

București
acum

25°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

23°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

21°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°