Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reşiţa: O firmă montează aer în loc de termopane

Publicat in Adevarul, miercuri 16 septembrie 2009 ·

O familie a plătit peste 1.800 de euro în două tranşe, pentru o lucrare care nu era în momentul respectiv nici măcar începută. Problemele familiei Voina au început în urmă cu două luni. În luna iunie, oamenii au decis că ar fi bine să întâmpine iarna cu ferestre noi din termopan. Au studiat ofertele care erau în acel moment pe piaţă şi au decis că vor face lucrarea cu o anumită firmă care le-a oferit o reducere de 50 la sută.

„Montarea a fost făcută de firma Mignon cu întârziere, în luna august. Unul dintre geamuri, care este lângă scara interioară din apartament, se mişcă, nu corespunde schiţei iniţiale, iar un alt geam la care s-au luat măsurile greşit nu este montat nici astăzi”, a declarat pentru Adevărul de Seară din Reşiţa Florica Voin.

Firma poate lua amendă

„În ultimele două luni s-au înregistrat 10 plângeri la adresa firmei Mignon. Toţi se plâng că lucrarea nu este finalizată în termenul prevăzut în contract. Firma a primit amendă de la noi, de 10.000 de lei, dar s-a depus contestaţie”, a explicat Cristian Angyal, directorul coordonator al Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor. De cealaltă parte a baricadei sunt reprezentanţii firmei Mignon. „Familia a avut o comandă mai mare. Pentru o piesă s-a luat dimensiunea cu un metru mai puţin, dar dânşii au văzut schiţa şi au semnat, şi-au însuşit-o. Noi am vrut să le refacem piesa, dar ar trebui să plătească în plus. Nu au vrut să le restituim banii. Geamul mare se flexează din cauza materialului folosit”, a declarat consilierul juridic al firmei, Ioan Luca Vidu. Cazul este în atenţia Protecţiei Consumatorilor, iar firma este pasibilă acum de amendă care poate fi cuprinsă între 2.000 şi 20.000 de lei.

Lucrări nefinalizate

Contractul  s-a încheiat în data de 16 iunie. Durata de execuţie a lucrării era cuprinsă între 13 iulie şi 17 iuli

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 6 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 3 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 12 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 7 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

765 de directori „din pix”

Buna ziua Brasov acum 2 ore
În anul şcolar 2023-2024, erau ocupate „prin detaşare în interesul învăţământului” 2.101 posturi de conducere în şcoli, din care 1.373 posturi de directori şi 728 posturi de director adjunct, potrivit celui mai nou Raport privind situaţia din învăţă

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 5 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 11 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 14 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

Sorana Cîrstea a învins-o pe jucătoarea de pe locul 9 mondial şi este în sferturi la Dubai

News.ro acum 7 ore
Sorana Cîrstea, locul 89 WTA, s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 1000 de la Dubai, trecând în optimi de americanca Emma Navarro, locul 9 WTA şi cap de serie 8. Pentru Cîrstea a fost al doilea meci de mier

Vremea

București
acum

-5°
joi

-8°/-1°
vin.

-8°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-9°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/0°
Constanta
acum

-6°
joi

-6°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-9°
joi

-9°/1°
vin.

-5°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-9°
joi

-9°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-1°/6°