Prin combinarea metforminei, un antidiabetic oral, cu doxorubicin, medicamentul folosit pentru regresia diverselor maladii neoplazice, tumorile canceroase de la nivelul sânilor pot fi reduse mult mai eficient decât în cazul administrării tratamentelor oncologice clasice. Sursa: Reuters
Descoperirea aparţine specialiştilor de la Harvard Medical School. Ei au demonstrat că această combinaţie de medicamente acţionează în mod direct asupra celulelor stem canceroase, iar, în astfel de cazuri, ele nu sunt recurente, pacienţii ajungând să fie vindecaţi.
Chimioterapia nu asigură eliminarea tuturor celulelor canceroase, care se regenerează şi dezvoltă noi tumori. Astfel, s-a impus descoperirea medicamentului eficient care să acţioneze direct asupra celulelor stem canceroase.
"Ce am adus nou cu descoperirea noastră este că noul compus se bazează pe un medicament antidiabetic", spun cercetătorii de la Harvard, citaţi de Reuters.
Metformina este unul dintre cele mai comune tratamente pentru diabetul de tip 2 şi are efecte optime la persoanele obeze al căror organism produce insulină în exces.
Substanaţa acţionează asupra ficatului, pe care îl împiedică să intre în colaps din cauza excesului de glicogen şi scade nivelul insulinei din sânge.
Despre acelaşi medicament se consideră acum că reduce riscul de cancer, mai multe studii arătând că pacienţii diabetici cărora li se administrează Metformină prezintă un risc mai scăzut de cancer, cei mai feriţi fiind bolnavii care fac tratament pentru o lungă perioadă de timp.
Dublu efect, succes de laborator
Medicamentul acţionează pe două căi. O dată creşte sensibilitatea la insulină şi micşorează nivelul de zahăr din sânge. În al doilea rând, atunci când este combinat cu doxorubicin, elimină celule canceroase.
Până acum, teste