Tratamentele cu medicamente dau rezultate bune, însă este important să vă adresaţi medicului la timp, în stadii incipiente. Sursa: Northfoto
Un bărbat din zece suferă de disfuncţie erectilă, însă puţini sunt diagnosticaţi la timp şi ajutaţi să-şi rezolve problema. Dacă la bărbaţii de până la 35 de ani, disfuncţia erectilă ţine mai mult de cauze psihologice (nu au încredere că vor performa bine), cei trecuţi de această vârstă au de regulă probleme organice.
Asta înseamnă că pot avea vasele de sânge ale penisului înfundate, că suferă de o afecţiune endocrinologică (au un nivel scăzut de testosteron, spre exemplu), de boli de inimă ori de hipertensiune arterială. „În 25% dintre cazuri, la bărbaţii de peste 35 de ani vorbim de cauze organice, şi nu psihologice”, a explicat medicul urolog Sebastian Voinea, de la Institutul Clinic Fundeni din Bucureşti.
Eşecuri care se repetă
Medicii îi sfătuiesc pe cei care observă că au probleme de disfuncţie erectilă să nu se sfiască să apeleze la specialistul urolog, întrucât problemele pot fi rezolvate cu ajutorul tratamentelor orale, injectabile, dar şi prin schimbarea stilului de viaţă. Specialiştii recomandă renunţarea la fumat, la consumul de alcool şi la dieta foarte bogată în grăsimi.
Un bărbat ar trebui să apeleze la medic atunci când episoadele disfuncţiei sexuale se repetă. „După un singur eşec nu putem vorbi despre disfuncţie erectilă, dar, dacă aceste epsioade sunt o constantă în viaţa dumneavoastră, este clar că trebuie să vă adresaţi urologului”, explică medicul Sebastian Voinea.
Specialiştii mai spun că disfuncţia erectilă are mai multe stadii de evoluţie şi că este bine ca pacienţii să vină la tratament atunci când tulburarea este la început. „Tratamentul cu medicamente dă rezultate bune, fără efecte adverse”, susţine medicul Sebastian Voine