Din cei 3.000 de căldărari din judeţul Dolj, nici 30% nu-şi mai practică meseria. Dacă în trecut meşteşugarii lucrau căldări din aramă, în prezent ei realizează obiecte din aluminiu.

Comuna Castranova şi satul Unirea - Dolj, renumite în trecut pentru numărul mare de căldărari practicanţi, s-au transformat treptat în localităţi unde lumea mai vorbeşte doar pe la colţuri despre această categorie de artizani.

Înainte lucra cazane, acum face lighene

Bătrânii din Unirea, sat situat la 50 de kilometri de Craiova, spun că, pe la începutul anilor 1990, la fiecare cinci case se găsea câte un căldărar adevărat. Cei mai mulţi au murit şi nu au lăsat urmaşi care să le continue tradiţia. La marginea satului, Radu Ghoerghe Stelică (54 de ani) este singurul care se mai foloseşte de ciocan şi nicovală, ca să dea formă lighenelor din aluminiu. „Le vând ieftin, cu 10 lei bucata. Azi-dimineaţă lipii un radiator de tractor. Anul ăsta nu a mai mers treaba cu cazanele, pentru că nu mai are voie ţăranul să facă ţuică“, ne povesteşte nea Petre.

„Am ajuns de râsul lumii“

Radu Codreanu (85 de ani), tatăl, priveşte cum fiul îşi duce la îndeplinire sarcinile. Nea Radu nu mai poate, îl dor mâinile. Îşi aminteşte că pe vremuri colinda toată ţara, în cort. „Mergeam prin toate judeţele, cu căruţa sau cortul, ca să fac cazane, pentru că oamenii aveau nevoie de noi. Am ajuns de râsul lumii“, este de părere bătrânul, care a fost o viaţă căldărar. Băiatul său ne spune că, oricât de rău i-ar merge, nu cedează. „Nu am nicio clasă, că eu ascundeam cartea în gluga de coceni, în loc să merg la şcoală. Pentru că trebuia să fac şi eu o treabă, am ales fiarele. Prima dată când am luat ciocanul în mână, la 13 ani, i-am stricat lu’ tata două foi de aluminiu. Nervos, taică-meu a luat ciocanu şi mi-a dat cu el în deget aşa de tare, încât mi-a căzut toată