Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bergodi: "Am emoţii pentru meciul cu Şerif Tiraspol"

Publicat in Adevarul, miercuri 16 septembrie 2009 ·

Cristiano Bergodi, antrenorul echipei Steaua, a declarat, astăzi, că prima partidă din grupele Ligii Europa cu Şerif Tiraspol este mai grea decât pare la prima vedere, iar jucătorii săi trebuie să fie concentraţi pentru a debuta cu un succes în cupele europene.

"Începem acest parcurs în Liga Europa şi am emoţii, dar avem această ambiţie ca la sfârşitul grupelor să ajungem în primăvara europeană. Va fi un meci foarte foarte greu, mai ales pentru că jucăm fără spectatori. Mulţi au spus că Şerif este o echipă de bătut, dar situaţia nu e chiar aşa. Băieţii sunt pregătiţi din toate punctele de vedere şi vor să înceapă grupa cu o victorie. Dacă prindem o zi bună, avem şanse mari. Nu vreau ca ei să intre relaxaţi pe teren. Să nu se înţeleagă însă că mi-e frică, pentru că nu mă tem decât de moarte. Nu mă mulţumesc cu un egal, vreau victoria", a spus Bergodi.

Antrenorul a afirmat că moldovenii au slăbiciunile lor, însă sunt şi aspecte care îi dau motive de îngrijorare: "Ei stau foarte bine din punct de vedere fizic. Sunt foarte înalţi şi trebuie să avem mare grijă la fazele fixe. Au o apărare foarte bună şi nu au pierdut foarte multe jocuri. De asemenea, mai au alţi 3 sau 4 fotbalişti care sunt foarte buni şi pot face diferenţa. Trebuie să jucăm cu cap acest meci şi cea mai importantă e victoria, chiar dacă batem doar cu 1-0".

Italianul a adăugat că mai are câteva dubii în privinţa primului "11" cu care va începe meciul, dar susţine că are încredere în toţi jucătorii, chiar dacă unii au jucat mai slab în ultimele meciuri. "Încă mă gândesc, pentru că trebuie să interpretez foarte bine jocul din punct de vedere tactic. Nu mă îngrijorează că Ghionea sau Ninu nu au jucat extraordinar cu Gaz Metan în campionat. Ninu o să fie şi joi în teren şi va avea o altă şansă. Trebuie să le dăm încredere, iar eu am încredere în toţi".

Tehnicianul roş-albaştrilor a mai s

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 30 minute
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Rusia afirmă că drone ucrainene au atacat un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

News.ro acum 22 minute
Drone ucrainene au atacat duminică seara un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie, a declarat luni administraţia instalată de Rusia la centrala controlată de Rusia în Ucraina, relatează Reuters. „Inamicul a folosit trei vehicule

Preşedintele Nicuşor Dan susţine luni o conferinţă de presă

News.ro acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, la ora 10, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De asemenea, a

Donald Trump, HUIDUIT la finala Cupei Mondiale a Cluburilor câștigată de Chelsea în fața lui PSG. A înmânat trofeul învingătorilor

Gandul acum 22 minute
Președintele american Donald Trump a fost primit cu huiduieli la finala Cupei Mondiale a Cluburilor, disputată duminică în apropiere de New York, între Paris Saint-Germain și Chelsea Londra. Deși a urcat pe podium pentru a înmâna trofeul și medaliil

Atac armat la o biserică din Kentucky, după ce un polițist a fost împușcat pe aeroport. Suspectul a fost ucis

HotNews acum 9 ore
Mai multe persoane, inclusiv un ofițer de poliție din Kentucky, au fost rănite într-o serie de atacuri armate în zona orașului Lexington, au anunțat guvernatorul statului și poliția statală din Kentucky pe platforma X, conform Reuters și CNN. Poliți

Horoscop pentru luni, 14 iulie 2025. Relațiile cu șefii și autoritățile sunt frecvente pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 23 minute
Berbec Esti cufundat în visare si cu greu poti relationa cu lumea exterioară. Ti se pot accentua temerile profunde, dar si unele afectiuni mai vechi sau mai noi. Controlează-ți stările interioare si astfel vei reuși să ameliorezi si sănătatea întreg

Trump va trimite rachete Patriot în Ucraina. „Putin vorbește frumos, iar seara bombardează”

Adevarul acum 27 minute
Președintele american Donald Trump și-a anunțat intenția de a trimite sisteme de apărare aeriană Patriot în Ucraina, în contextul intensificării atacurilor rusești asupra teritoriului ucrainean.

SuperLiga: CFR Cluj a învins Unirea Slobozia într-un meci cu două goluri anulate

HotNews acum o ora
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Unirea Slobozia, în prima etapă din Superligă, transmite News.ro. Gazdele au deschis scorul în minutul 15, când Postolachi a profitat de o greşeală a lui Coadă şi a înscri

REZUMAT VIDEO Campioană în premieră la Wimbledon, după finala de la dublu feminin

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Wimbledon are noi campioane la dublu feminin! Perechea ruso-belgiană formată din Veronika Kudermetova (28 de ani) și Elise Mertens (29 de ani) a ridicat trofeul duminică, pe terenul central de la All England Club.

VIDEO Chelsea, campioana lumii: Victorie surprinzătoare cu PSG în finala CM al Cluburilor

G4Media acum 27 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Chelsea este campioana lumii, titlu cucerit după ce a câștigat categoric, scor 3-0, finala Campionatului Mondial al Cluburilor disputată împotriva lui PSG. Porniți ca favoriți, francezii s-au văzut c

Vremea

București
acum

24°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

23°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

28°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

17°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°