Noua Lege a Învăţământului promite schimbări majore în sistemul educaţional românesc şi regândeşte relaţiile dintre şcoală, părinţi şi comunitatea locală. Sursa: Razvan Valcaneanțu

Ce şi-au propus iniţiatorii a fost realizarea unui echilibru la nivelul decizional al fiecărei unităţi de învăţământ, astfel că părinţii, oamenii de afaceri şi reprezentanţii comunităţilor locale devin parteneri pe toată perioada celor 11 ani cât este învăţământul obligatoriu. Unde se termină legea, încep însă temerile cadrelor didactice care se tem de politizarea excesivă a sistemului şi acuză tentativa de “tribalizare a învăţământului”.

Întrebarea rămâne, ca o marcă specifică fiecărui început de an de şcolar şi de reformă: încotro se îndreaptă educaţia românească?

De la 1 septembrie 2010, când intră în vigoare noua lege, prezenţa părinţilor în şcoli va avea caracter de obligativitate, ei fiind parte activă în luarea deciziilor, ca membri ai consiliului de administraţie. Alături de consiliul profesoral şi de director, ei vor conduce practic unitatea de învăţământ.

Consiliul de administraţie cuprinde directorul şi un număr par de membri, din care 50% cadre didactice şi 50% reprezentanţi ai autorităţilor administraţiei publice locale, ai părinţilor şi, după caz, ai agenţilor economici cu care unitatea de învăţământ respectivă are relaţii de colaborare.

OPTIMISM

Potrivit actului normativ, disciplinele şi activităţile cuprinse în curriculumul la decizia şcolii (CDS)/curriculumul în dezvoltare locală se stabilesc de consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ, pe baza consultării cadrelor didactice prin consiliul profesoral, a elevilor prin consiliul consultativ al elevilor, a părinţilor prin comitetul reprezentativ al părinţilor, precum şi a reprezentanţilor comunităţii locale şi, după caz, a agenţilor economi