Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Îşi caută decoraţiuni de lux pentru casă

Publicat in Libertatea, miercuri 16 septembrie 2009 ·

Mihaela Rădulescu locuieşte de o lună intr-unul dintre cele mai luxoase apartamente din Monte Carlo, din cel mai ''fiţos'' bloc din Principatul Monaco. Imobilul, numit “Formentor”, este situat la 10 metri de faleză, pe strada Princesse Grace şi are peste 20 de etaje. Apartamentul cu cinci camere în care stă diva, conform surselor noastre, este aproape complet amenajat cu mobilă italiană de lux, în valoare de 200.000 de euro. Acum, diva trebuie să-şi aleagă obiectele de decoraţiuni interioare, ea fiind de altfel surprinsă de fotoreporterii Libertăţii într-un astfel de magazin aflat chiar la parterul blocului unde Mihaela locuieşte.

Fosta vedetă a Antenei 1 s-a mutat în apartamentul pe care omul de afaceri Elan Schwartzenberg i l-a pus la dispoziţie după data de 20 august, până atunci ea locuind în superba vilă a acestuia, din Cap d’Antibes.

Stă în cel mai «fiţos» bloc

Mutarea, ne-au explicat apropiaţi ai vedetei, a fost făcută din considerente practice: Ayan, fiul vedetei şi al afaceristului, a început cursurile la grădiniţa în Monte Carlo la care fusese înscris din 1 septembrie. Apartamentul cu cinci camere pe care omul de afaceri a avut grijă să-l pună la dispoziţia fostei sale soţii este unul dintre cele mai scumpe din Monaco, preţul lui atingând colosala sumă de 25 de milioane de euro, mai mult decât un întreg bloc de pe un bulevard central din Bucureşti. Situat în Monte Carlo, pe strada cea mai scumpă din lume, Princesse Grace, blocul “Formentor” este la doar 10 metri de faleză şi are toate cele necesare pentru ca un locatar să se simtă perfect: sală de fitness, parcare subterană, portar cu livrea etc.

Cheltuieşte 200.000 de euro ca să-şi amenajeze locuinţa

La asemenea apartament, amenajarea trebuia să fie una pe măsură. Aşa că, a povestit Mihaela unor apropiaţi, Elan i-a pus la dispoziţie o sumă de aproximativ 200.000 de euro

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

România nu va participa la reuniunea convocată de Macron la Paris, a anunțat Cristian Diaconescu. Cum motivează absența țării noastre de la discuțiile despre „securitatea europeană”

HotNews acum 8 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională, a declarat, dumincă seară, că România nu va lua parte la reuniunea pe care a convocat-o președintele francez Emmanuel Macron, luni, la Paris, pentru discuții despre s

Autobuzele din București nu vor mai circula până miercuri pe linia de tramvai din cauza vremii

Libertatea acum 2 ore
Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe linia de tramvai, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Societatății de Transport București STB SA.

Vreme rece și ninsori în București. Strat de zăpadă de 12 centimetri. Meteorologii au emis o nouă prognoză specială pentru Capitală

HotNews acum 8 ore
Meteorologii au emis, duminică seară, o nouă prognoză specială pentru Bucureşti, avertizând că până miercuri dimineaţă vremea va fi rece, va ninge, iar stratul de zăpadă depus va atinge 12 centimetri grosime. Potrivit Administraţiei Naţionale de Met

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 11 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

SuperLiga: FCSB a urcat pe primul loc, după victoria cu Gloria Buzău

HotNews acum 7 ore
FCSB s-a impus pe terenul echipei Gloria Buzău, scor 2-0, într-o partidă disputată în etapa cu numărul 27 din SuperLiga. Din cauza ninsorii abundente, startul partidei din Crâng a fost amânat, însă meciul a început cu 15 minute mai târziu decât era

Elon Musk anunță lansarea Grok 3, chatbotul de inteligenţă considerat un rival al ChatGPT

HotNews acum 10 ore
Miliardarul Elon Musk a anunţat sâmbătă că chatbotul său de inteligenţă artificială, Grok 3, dezvoltat de compania xAI şi considerat un rival al ChatGPT, va fi lansat luni, printr-o demonstraţie live, transmite Reuters, citată de News.ro. La început

Viktor Orbán, despre posibilitatea ca Europa să nu fie inclusă în negocierile de pace: „Ungaria va fi întotdeauna acolo, eu voi obţine de fiecare dată ceea ce este important pentru unguri”

Libertatea acum 2 ore
Ungaria rămâne o țară puternică și angajată, cu un prim-ministru experimentat, potrivit declarațiilor lui Viktor Orbán într-un interviu pentru site-ul Mandiner, citat de News.ro. Premierul ungar a subliniat că va obține întotdeauna ceea ce este impo

Prima apariție publică a lui Klaus Iohannis după demisie, la Sibiu. A spus doar două cuvinte | VIDEO

Libertatea acum 11 ore
Klaus Iohannis a apărut pentru prima dată în public după demisia din funcția de președinte al României duminică, 16 februarie. El a participat, alături de soția sa, Carmen Iohannis, și un agent SPP, la slujba de la Biserica Catolică din Sibiu.

Serie A: Parma a cedat din nou, 0-1 cu AS Roma. Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35

News.ro acum 8 ore
Echipa italiană AS Roma a învins duminic, în deplasare, scor 1-0, gruparea Parma, în etapa a 25-a din Serie A. Românul Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35. La Parma, oaspeţii au primit penalti în minutul 29, dar după verificarea VAR, lovitura d

Vremea

București
acum

-4°
lun.

-4°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-0°
joi

-6°/-1°
Iasi
acum

-8°
lun.

-8°/1°
mar.

-5°/2°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/1°
Constanta
acum

-3°
lun.

-3°/3°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
joi

-1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-9°
lun.

-9°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/1°
Timisoara
acum

-3°
lun.

-3°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°