Autorităţile comuniste au încercat să scape de preotul reformat prin intermediul episcopului reformat Laszlo Papp. La jumătatea lunii septembrie 1989, episcopul reformat de Oradea a cerut Judecătoriei Timişoara evacuarea lui Laszlo Tokes din locuinţa de serviciu. Preotul reformat Laszlo Tokes era în atenţia Securităţii de mai mulţi ani, din cauza activităţii sale naţionaliste şi, mai ales, datorită criticilor pe care clericul le aducea regimului comunist. Anul 1989 a însemnat pentru Laszlo Tokes o perioadă dificilă, în care a fost tracasat de autorităţi, cu largul concurs al unora dintre superiorii săi pe linie ecleziastică.
Decizia de mutare
Acţiunile împotriva preotului au început la scurt timp după ce, în februarie 1989, Tokes a trimis o scrisoare Uniunii Mondiale Reformate, în care îşi exprima mulţumirea faţă de acţiunile UMR în apărarea Bisericii Reformate din România şi critica planul de sistematizare a satelor, cerut de Ceauşescu.
Protopopul din Arad, Jozsef Kovacs, în subordinea căruia era parohia Timişoara, unde slujea Tokes, a început cercetarea disciplinară a acestuia şi l-a suspendat din funcţie, la 1 aprilie 1989. La sfârşitul aceleiaşi luni, episcopul reformat de Oradea, Laszlo Papp, ridică suspendarea lui Tokes, dar decide ca acesta să fie mutat în parohia Mineu, din judeţul Sălaj.
Laszlo Tokes a refuzat să se mute, sprijinit atât de prezbiteriul bisericii (consiliul parohial), cât şi de majoritatea credincioşilor. Au urmat, timp de trei luni, diverse şicane din partea superiorilor săi, care au blocat inclusiv conturile Bisericii Reformate din Timişoara.
Tactici de intimidare
La 24 iulie 1989, televiziunea maghiară a difuzat un interviu cu Laszlo Tokes, în care acesta a vorbit despre problemele pe care le are cu superiorii săi, dar a adresat şi critici la adresa reg