Opt elevi şi un profesor au fost răniţi după ce au fost atacaţi de un adolescent înarmat cu un topor, mai multe cuţite şi cocktailuri molotov chiar într-un liceu în apropiere de Nuremberg, la Ansbach, relatează AP. Doi dintre răniţi sunt în stare gravă.
Agresorul, elev al liceului de numai 18 ani, a dat atacul dimineaţă puţin după ora opt, la scurt timp după începerea cursurilor. A aruncat cocktailuri molotov într-o sală de clasă. Apoi a lovit cu un topor câteva fete. Se pare că şi-a ales victimele.
Clipe de panică şi groază
Un elev care a simţit miros de fum a alertat poliţia şi a dat alarma de incendiu. Zeci de elevi care nu ştiau ce se întâmplă au fugit spre scările de evacuare. Mulţi dintre ei au crezut că este vorba despre un exerciţiu.
Timp de 10 minute atacatorul a semănat panică printre elevi, până să ajungă forţele de ordine care au fost nevoite să deschidă focul ca să-l imobilizeze.
Atacatorul a fost împuşcat de poliţişti. El este internat în stare gravă la spital, însă va supravieţui, spun medicii.
Imediat şcoala în care se aflau 700 de persoane a fost evacuată, iar poliţiştii au cercetat atent fiecare colţ ca să vadă dacă nu mai sunt arme sau materiale explozibile. Elevii şocaţi de cele întâmplate au la dispoziţie asistenţă din partea psihologilor.
Nu se cunosc deocamdată motivele atacului.
Este al doilea atac care are loc într-o şcoală din Germania anul acesta. În martie, un elev de 17 ani a împuşcat 12 oameni într-o şcoală din Winnenden.