Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova:Ford amenajează un muzeu în curtea uzinei de automobile

Publicat in Adevarul, joi 17 septembrie 2009 ·

Compania americană vrea să facă în incinta fabricii din Bănie un mini-muzeu care să devină un punct de atracţie turistică. Reprezentanţii Primăriei Craiova au anunţat că în acest sens s-au purtat discuţii cu oficialii Ford, cheltuielile aferente proiectului fiind suportate de constructorul de automobile care a început recent producţia la uzina de automobile din Bănie.

Potrivit primarului Solomon, ideea de a realiza un muzeu face parte dintr-o strategie mai amplă de promovare a muncipiului alături de brandul Ford. O altă propunere vizează înfrăţirea Craiovei cu oraşul natal al lui Henry Ford, Dearborne.

Investiţii locale pentru Ford.

De altfel, între administraţia locală şi vicepreşedintele Ford Europa, Wolgang Schneider, a fost stabilit un calendar de investiţii care să îmbunătăţească accesul în fabrică. Primarul Antonie Solomon a declarat ieri că americanii au cerut construirea unei noi staţii pentru tramvai şi autobuze, sprijin logistic pentru construirea unei parcări pentru camioane şi pentru maşinile angajaţilor companiei, precum şi semnalizări rutiere speciale pentru intrarea şi ieşirea din fabrică. „Au mai cerut şi o bretea în faţa fabricii de automobile, dar rămâne să mai discutăm pe marginea acestui subiect”, a afirmat ieri Solomon, în cadrul unei conferinţe de presă.

Potrivit edilului-şef, executivul primăriei va avea în vedere în următorii doi ani realizarea unui studiu de trafic complex, având în vedere că Ford va mări treptat producţia la Craiova. Documentul va evalua impactul activităţii în fabrică asupra circulaţiei din oraş, compania anunţând că din 2012, pe poarta fabricii va ieşi sau va intra un camion la fiecare cinci minute.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Putin i-a transmis lui Trump la telefon că Rusia nu va renunța la obiectivele ei în Ucraina, reluând binecunoscuta expresie invocată ca argument

HotNews acum 34 minute
Președintele rus Vladimir Putin i-a spus joi omologului său american, Donald Trump, în convorbirea telefonică pe care au avut-o cei doi lideri, că Moscova dorește încheierea negocierilor pentru încetarea războiului din Ucraina, dar nu va renunța la

Florian Coldea, trimis în judecată de DNA în dosarul de trafic de influență, alături de Dumitru Dumbravă

HotNews acum 4 ore
Florian Coldea, fost prim-adjunct al șefului SRI, un alt fost militar şi un avocat în Baroul Bucureşti au fost trimiși joi în judecată de către procurorii de la Direcția Națională Anticorupție (DNA), într-un dosar de trafic de influenţă, spălare a b

Sorin Grindeanu propune „ținte lunare” pentru noua conducere a ANAF. „Dacă nu vor fi atinse, voi fi primul care solicită demiterea”

Adevarul acum 29 minute
Sorin Grindeanu a declarat joi că este obligatoriu ca odată cu măsurile de consolidare fiscală anunțate să existe și ținte lunare pentru noua conducere a ANAF în privința creșterii gradului de colectare și a sumelor recuperate de la marii evazionișt

Nicușor Dan, despre multiplelor ameninţări militare: „România are nevoie de o strategie clară la Marea Neagră”

Adevarul acum 29 minute
Este vital ca interesele României să fie sprijinite atât din zona executivă, cât şi din cea non-guvernamentală, a declarat joi preşedintele Nicuşor Dan, într-un mesaj transmis cu prilejul Galei New Strategy Center şi a aniversării a 10 ani de activi

Decizia UEFA după moartea lui Diogo Jota

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
a șocat lumea fotbalului. Fotbalistul lui Liverpool s-a stins din viață seara trecută în urma unui accident cumplit. În mașina care a ars în totalitate s-a aflat și fratele lui, Andre Silva, care a avut parte de același destin tragic. Un moment de r

Contestații Evaluare Națională 2025. Cum se depun contestațiile și când sunt anunțate rezultatele finale

HotNews acum 5 ore
Contestațiile la Evaluarea Națională 2025 pot fi depuse astăzi, 3 iulie, după afișarea rezultatelor inițiale. În premieră, elevii pot vizualiza lucrările corectate înainte de a decide dacă vor contesta nota. Rezultatele finale vor fi afișate pe 10 i

Marcel Ciolacu critică „austeritatea orabă” propusă de guvernul Bolojan. „România nu este în niciun colaps economic”

Adevarul acum o ora
Marcel Ciolacu denunţă campaniile de panicare a populaţiei şi măsurile de austeritate „oarbe”, despre care susţine că vor afecta în mod grav economia țării.

Temperaturi tropicale în România. Cod portocaliu în 25 de județe

Ziua Constanta acum 10 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de tip cod portocaliu de caniculă și disconfort termic ridicat. Potrivit ANM, în Banat, Crișana, Maramureș, Oltenia, cea mai mare parte a Transilvaniei și jumătatea vestică a Muntenie

Jurnalista Ioana Dogioiu, numită purtătoare de cuvânt a Guvernului

HotNews acum 7 ore
Jurnalista Ioana Dogioiu, senior editor la Spotmedia și realizatoare Europa FM, va fi începând de săptămâna viitoare purtătoarea de cuvânt a Guvernului României. „Cu o carieră solidă în jurnalism, Ioana Dogioiu este recunoscută pentru profesionalism

Video Patru persoane au fost înjunghiate în apropierea unui centru comercial din Finlanda. Un suspect arestat

Adevarul acum 29 minute
Un atac cu cuțitul a avut loc joi, 3 iulie, în apropierea unui centru comercial din orașul finlandez Tampere. Patru persoane au fost rănite, iar un suspect a fost arestat, potrivit unui comunicat transmis de poliție.

Vremea

București
acum

27°
joi

17°/33°
vin.

19°/35°
sâm.

22°/32°
dum.

20°/37°
Iasi
acum

27°
joi

17°/33°
vin.

18°/35°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

21°
joi

18°/29°
vin.

19°/31°
sâm.

22°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

26°
joi

15°/34°
vin.

17°/37°
sâm.

15°/31°
dum.

16°/35°
Timisoara
acum

34°
joi

15°/36°
vin.

16°/40°
sâm.

19°/35°
dum.

20°/40°