Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Polonia şi Cehia se simt în siguranţă după decizia SUA privind scutul

Publicat in Adevarul, joi 17 septembrie 2009 ·

Premierul polonez şi preşedintele ceh s-au arătat optimişti în legătură cu securitatea ţărilor lor şi în legătură cu viitorul relaţiilor cu Statele Unite, după decizia Washingtonului de a renunţa la proiectul de scut antirachetă promovat de George W. Bush, relatează AFP. "Este o decizie autonomă a preşedintelui Statelor Unite şi a Guvernului său", a declarat şeful executivului polonez, Donald Tusk, după o discuţie telefonică avută cu Obama.

"Această decizie a Guvernului american nu i-a surprins cu nimic pe cei care au urmărit cu atenţie semnele care se anunţau în aceste ultime luni", a spus, la rândul său, preşedintele ceh Vaclav Klaus.

Proiectul precedentei administraţii americane prevedea instalarea, până în 2013, a unui radar ultraperfomant în Cehia şi a 10 rachete de interceptare în Polonia.

Decizia anunţată joi de a renunţa la proiect a determinat numeroase personalităţi cehe şi poloneze să facă declaraţii îngrijorate în legătură cu securitatea ţării lor. Însă Klaus şi Tusk, care au participat la o conferinţă de presă cu puţin timp înainte de discursul susţinut de Barack Obama la Washington, au încercat să liniştească în legătură cu consecinţele schimbării de strategie a Washingtonului.

"Există o oportunitate de a consolida securitatea Europei şi în special a Poloniei", a spus Tusk. "Nu aş spune că este un eşec pentru Polonia, aş spune că, ţinând cont de poziţia noastră geografică, ar trebui să fim preocupaţi în continuare de securitatea noastră", a spus el, într-o aluzie voalată la apropierea de Rusia.

Şi Tusk a declarat că a înţeles din discuţia sa cu Obama că "Polonia ar putea ocupa un loc privilegiat" în cooperarea cu Washingtonul din sectorul apărării.

"Sunt convins 100% că această decizie a Guvernului american nu înseamnă o răcire a relaţiilor dintre Statele Unite şi Cehia"

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Poate face USR propagandă electorală pentru Nicușor Dan? Ce spune ghidul Autorității Electorale Permanente

HotNews acum 28 minute
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a publicat un ghid pentru etichetarea materialelor publicitare politice, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale 2025, precizând condițiile în care un candidat își poate face campanie

Trump susţine că tarifele reciproce nu vor afecta smartphone-urile

Ziarul Financiar acum o ora
Administraţia Trump anunţă că tarifele „reciproce” pe care le impune nu vor viza smartphone-urile, într-un efort de a calma pieţele financiare globale, informează sâmbătă Financial Times. Potrivit unui anunţ postat vineri seară de către Biroul de Va

Nicuşor Dan, după ce Ciolacu a spus că nu vrea să fie obligat să poarte fustă, dacă ajunge el la Cotroceni: Pot să-l asigur că va fi liber să poarte ce haine vrea, dar nu le va purta la Palatul Victoria

News.ro acum 39 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile prezidenţiale, afirmă, după ce premierul Marcel Ciolacu a spus că se teme că va fi obligat să poarte fustă dacă ajunge el la Cotroceni, că poate să-l asigure că va fi liber să poarte

Superliga – play-out: Sepsi OSK – Farul Constanţa 1-4

News.ro acum o ora
Echipa Farul Constanţa a învins sâmbătă, în deplasare, scor 4-1, formaţia Sepsi OSK, în etapa a patra din play-out-ul Superligii. Covăsnenii au trimis mingea în plasă, în minutul 21, prin El Sawy, dar golul a fost anulat pentru o poziţie de ofsaid.

Remus Vulpescu a fost numit director general al Bursei de Valori Bucureşti, cu mandat de patru ani. Acesta a fost şef al Corpului de control al fostului premier Victor Ponta şi consilier onorific al fostului premier Mihai Tudose

News.ro acum 5 ore
Consiliul de administratie al Bursei de Valori Bucureşti (BVB) l-a numit pe Remus Vulpescu în funcţia de director general al BVB, pentru un mandat de patru ani, arată un anunţ al BVB. În trecut, Vulpescu a fost şef al Corpului de control al fostului

VIDEO Crin Antonescu: „Asistăm la peisajul trist, jalnic, indecent în care domnul Nicuşor Dan, asociat cu câţiva intriganţi, încearcă să jefuiască o femeie fără apărare”

HotNews acum 5 ore
Candidatul PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale spune că Nicuşor Dan se delimitează de partidele politice după ce cerut şi nu a primit sprijinul acestora și îl atacă dur după ce USR a decis să-i retragă sprijinul Elenei Lasconi și să-l susțină pe

Marcel Ciolacu: Victor, nu mai căuta duşmani. Tu ai un duşman, Victor Ponta / Ţi-am zis de la început, n-ai nicio şansă. Nu eşti o speranţă, eşti inconsecvent! Nu poţi să-mi explici că eşti suveranist, dar eşti singurul candidat cu dublă cetăţenie

News.ro acum 4 ore
Preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, i-a transmis sâmbătă, lui Victor Ponta, că singurul lui duşman este chiar el şi că i-a zis de la început că nu are nicio şansă. ”Nu eşti o speranţă. Eşti inconsecvent! Erai împotriva lui Trump, erai cu Bid

Membrii OMS au ajuns la un acord ”de principiu” privind modul de gestionare a viitoarelor pandemii

News.ro acum o ora
Membrii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) au ajuns la un acord ”de principiu” privind modul în care ar trebui gestionate viitoarele pandemii, după trei ani de negocieri, a declarat pentru AFP co-preşedintele grupului de negociere. Organizaţia

Comisia Europeană pregăteşte măsuri de urgenţă pentru combaterea gripei aviare în Polonia

News.ro acum 2 ore
Comisia Europeană intenţionează să adopte săptămâna viitoare măsuri de urgenţă pentru a stopa răspândirea gripei aviare în două regiuni din Polonia, a declarat vineri un purtător de cuvânt al instituţiei, citat de Reuters. În ultimele două luni, în

Luka Modric şi Lucas Vazquez ar putea pleca de la Real Madrid în această vară

News.ro acum 2 ore
Luka Modric (39 de ani) şi Lucas Vázquez (33 de ani) îşi vor încheia contractele cu Real Madrid în această vară şi este puţin probabil să le prelungească, potrivit cotidianului madrilen AS . David Alaba (32 de ani), al cărui contract expiră în 2026,

Vremea

București
acum

11°
sâm.

3°/12°
dum.

7°/16°
lun.

7°/17°
mar.

6°/13°
Iasi
acum

10°
sâm.

2°/10°
dum.

1°/16°
lun.

6°/17°
mar.

7°/18°
Constanta
acum

11°
sâm.

2°/12°
dum.

5°/10°
lun.

7°/10°
mar.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

3°/12°
dum.

4°/16°
lun.

8°/18°
mar.

8°/10°
Timisoara
acum

14°
sâm.

4°/15°
dum.

5°/19°
lun.

12°/17°
mar.

11°/13°