Politicienii români nu se dezmint atunci când vine vorba despre folosirea unor metode neortodoxe de a-şi face campanie. Prezidenţiabilul PSD Mircea Geoană şi-a făcut astăzi propagandă electorală, într-o comună argeşeană, speculând aplicarea programelor europene de finanţare a fermierilor. Sursa: Dan BadeaSursa: Dan Badea
1 /.
Candidatul PSD a vizitat gospodăria unor tineri fermieri din comuna Ştefăneşti, judeţul Argeş, care au primit 25.000 de euro din fondurile europene, prin intermediul măsurii 112.
Pesediştii au pus la cale o acţiune electorală, la gospodăria familiei Trică fiind invitaţi mai mulţi tineri fermieri din judeţele alăturate, care au fost şi ei beneficiari ai acestui program
Pliante electorale şi consultanţă gratis
Pentru ca mesajul să fie cât mai convingător, Geoană şi-a susţinut discursul într-un decor adecvat, printre utilaje şi maşini agricole. Potrivit Mediafax, liderul social-democrat a susţinut că, deşi mulţi l-au ironizat, promisiunea lansată în campania electorală pentru alegerile europarlamentare de a se acorda 25.000 de euro drept primă de instalare românilor care revin din străinătate a devenit realitate.
"Cei 25.000 de euro de care am vorbit în 2008 şi multă lume a zâmbit, reprezintă un proiect adevărat", a susţinut Geoană. "Decât să fii şomer în Italia sau în Spania, mai bine să faci agricultură la tine în ţară", a mai afirmat liderul PSD.
Pentru a maximiza efectul electoral, liderul social-democrat le-a promis oamenilor că partidul său le pune la dispoziţie specialişti pentru consultanţă în întocmirea dosarelor.
El le-a explicat celor prezenţi că, prin intermediul măsurii 112 a UE, aproximativ 15.000 de familii de tineri fermieri pot accesa cei 337 de milioane de euro bugetaţi din fonduri europene şi naţionale.
Însoţit de ministru