După două săptămâni de proteste, în care toate procesele au fost amânate cu excepţia urgenţelor ce ţineau de minori şi de libertatea persoanei, judecătorii sibieni se adună vineri într-o nouă sedinţă pentru a stabili dacă vor continua sau nu protestul. Magistraţii vor evalua în ce măsură cererile lor au fost solutionate sau nu de Guvern. Dintre cele opt puncte ale listei de revendicări, pe primul loc stă nemulţumirea judecătorilor faţă de forma Legii grilei unice de salarizare a personalului bugetar, pentru care Guvernul îşi asumă răspunderea.
Magistraţii vor însă de la Guvern garanţii certe că drepturile lor salariale nete nu vor fi afectate de noua lege a salarizării şi că îşi vor primi drepturi salariale câştigate în instanţă şi neplătite de peste un an de zile.
Pe lângă aceste solicitari, una dintre doleanţe se referă la gestionarea bugetului instantelor de către Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi nu de Ministerul Justiţiei, începând din 2010, iar acest buget să se cifreze la minim 1 la sută din PIB. Tot legat de finanţarea sistemului de justiţie ţine şi revendicarea ca taxele de timbre judiciar să treacă de la bugetele
locale si Ministerul Justitiei la bugetele Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie si al instantelor judecatoresti, cu destinaţia clară pentru functionarea acestora.
Judecătorii nu mai vor să supravegheze alegerile
Judecătorii cer Guvernului să nu mai fie obligaţi să participe la activităţile legate de “orice fel de scrutine electorale, începând chiar cu alegerile prezidenţiale din noiembrie 2009”, după cum se spune în hotârârea de covocare a sedinţei de la Tribunalul Sibiu.
Astfel de şedinţe vor avea loc în toate judecătoriile şi tribunalele din ţară, iar la final va fi adoptat un punct de vedere comun privind continuarea sau suspendarea protestelor.
MAI CITIŢI: