N-au putut face din muzică o meserie, dar au transformat-o într-o pasiune de-o viaţă. Bat ritmul muzicii clasice cu degetul pe mânerul scaunului din sala de concerte. Statisticile spun că sunt din ce în ce mai puţini şi mai bătrâni, dar pentru ei nu contează. Este „stâlpul“ Ateneului, al Sălii Radio şi al festivalurilor „George Enescu“, „o melomană înrăită“ de când era în liceu. A studiat pianul şi canto, dar cum „în vremurile acelea părinţii nu-ţi dădeau voie să faci muzică“, a fost nevoită să devină inginer.

Dar muzica a rămas viaţa Ancăi Rusu, o doamnă de 74 de ani nelipsită din sălile de concerte din Capitală. Se potriveşte perfect cu „profilul statistic al ascultătorului de muzică simfonică“ din Barometrul de consum cultural realizat de Centrul de Studii şi Cercetări în Domeniul Culturii: o persoană de vârstă medie sau ridicată, care deţine multe cărţi, e interesată de cultură, dar nu şi de politică sau de tehnologii, are un venit relativ ridicat şi este femeie.

Enciclopedia ambulantă

Costel Şerban (66 de ani) spune că e „puţin atipic“. A venit la toate ediţiile Festivalului „Enescu“, din 1958 până în prezent, merge la „toate concertele de valoare“ de la Ateneu şi de la Sala Radio şi este o enciclopedie culturală ambulantă. A lucrat „în Radio“, ca bibliotecar, „acum câteva zeci de ani, când se făcea cultură şi educaţie muzicală“. Ştie pe dinafară programul din acest an al festivalului şi poartă mereu cu el o sacoşă neagră de piaţă cu ziare sau broşuri de la festival.

Cu totul ieşiţi din tipar sunt însă Mihaela şi Şerban Victor, ambii de 18 ani, care s-au plictisit de „evenimentele normale“ şi-au încercat un concert la Ateneu, într-o după-amiază de luni.

„De-abia începem să degustăm“, explică Şerban, dar le-a plăcut. „Uiţi de tot ce e în jur, te pierzi, efectiv, în calitate“, povesteşte Mihae