Marbella e staţiunea să zicem mai modestă de pe Costa del Sol, din Spania. Varianta ei de lux este Puerto Banus " de fapt, unul dintre porturile Marbellei. Numele acesteia vine de la Jose Banus, întemeietorul ei, un "dezvoltator" cu proprietăţi de-a lungul coastei şi un intim al lui Franco, numit "el constructor del regimen", găsesc pe Internet.
Despre Puerto Banus am aflat într-o seară, la Buchinger, de la o businesswoman irlandeză dornică, de altfel, de un alt gen de evaziuni decît cele din Piaţa de portocali din Marbella. Ea mi-a vorbit de staţiunea aceasta ca despre o culme a consumului de lux: argumentul hotărîtor era că există, acolo, un bulevard (chiar pe malul mării…) cu multe dintre firmele mari ale lumii (Calvin Klein, Armani, Versace…). Pe de o parte… Pe de alta " maşini de lux, decapotabile cu nemiluita, Ferrari-uri, Lamborghini-uri şi Rolls Royce-uri (locul 2 din lume). Pînă la un punct, cînd încep… yachturile: 915 ambarcaţiuni, printre care cea a regelui Arabiei Saudite, multe uriaşe, cu etaj etc.
"Etc." din final are darul de a ne aduce cu picioarele pe pămînt: deja expunerea de pînă acum pare să sune apologetic. Dar aşa ceva nu era nici pe departe în intenţia mea. Pe cineva venit din România şi care a trăit o parte din viaţă în varianta ei socialistă, asemenea glamour poate să-l/s-o impresioneze, dar nu neapărat să-l/s-o şi atingă. Da, e interesant de semnalat ca fenomen, ca un soi de posibilă filă în cartea recordurilor, la capitolul bifări. Dar nici urmă din emoţia presupus tipic feminină în faţa unor idoli consacraţi de la Unora le place jazzul (şi nu numai) încoace (şi nu numai): decapotabila, yachtul şi buticul de lux…
Pentru cineva care, în facultate, dădea şpagă la magazinul de textile de la Coloane pentru a-şi achiziţiona, pe sub mînă, un deux pieces tricotat cu fustă plisată lungă pentru a-i servi la viitoarea repartiţi