Violonistul Remus Azoiţei şi pianistul Eduard Stan vor interpreta lucrări pentru vioară şi pian de George Enescu, alături de piese camerale ale lui Johannes Brahms, în 15 săli de prestigiu din Europa şi SUA, în cadrul turneului „Enescu-Brahms European Encounter”", organizat de Institutul Cultural Român. În cadrul Festivalului „Enescu”, Remus Azoiţei a concertat, la Sala Palatului, alături Orchestra Filarmonică a Radio France. În perioada 1 octombrie - 10 decembrie, Institutul Cultural Român (ICR) organizează turneul „Enescu-Brahms European Encounters”, ce se va derula în importante centre culturale din Europa şi Statele Unite ale Americii, de la Salle Cortot, din Paris, la Carnegie Hall, de la New York.
Turneul, ce va debuta pe 1 octombrie, la Munchen, şi se va încheia pe 10 decembrie, la New York, mai include, potrivit Mediafax, oraşele Stockholm, Bruxelles, Hamburg, Praga, Madrid, Paris, Dublin, Viena, Berlin, Bucureşti (la Ateneul Român, pe 25 noiembrie) şi Washington.
Protagoniştii acestui proiect, muzicienii Remus Azoiţei şi Eduard Stan, sunt autorii unui album cu integrala lucrărilor pentru vioară şi pian ale lui George Enescu, un proiect în premieră mondială. Albumul, în două volume, editat de casa de discuri Hänssler Classic (Germania) în 2007 şi 2008, s-a bucurat de aprecierea criticii muzicale din întreaga lume.
Concertul pe care îl vor susţine în cadrul turneului cuprinde „Sonata Torso în La minor” şi „Sonata nr. 3 op. 25 «În caracter popular românesc»”, de George Enescu, şi „Sonata nr. 3 op. 108” şi „Sonata nr. 2 op. 100”, de Johannes Brahms.
Turneul "Enescu-Brahms European Encounters" este finanţat de ICR cu suma de 290.000 de euro, potrivit Mediafax.
INTERVIU
Remus Azoiţei: „Am trăit cu Enescu în ultimii 10 ani”
În această ediţie a Festivalului „Enescu” v-aţi aflat, la S