Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Infrastructura turistică din Predeal este în curs de modernizare

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 17 septembrie 2009 ·

Primarul Ionuţ Goidescu spune c ă trebuie să se facă orice pentru a atrage cât mai mulţi turişti, mai ales în această perioadă de criză

Oraşul-staţiune Predeal îşi îmbunătăţeşte infrastructura. De săptămâna trecută au început lucrările de modernizare a drumului dintre pârtie şi zona Cioplea. Cei 2,7 kilometri vor fi reabilitaţi într-o lună, cu un cost de 1,8 milioane de lei. Şi tot în această perioadă a început să fie pus în practică programul de modernizare a domeniului schiabil. Oraşul Predeal a primit de la Ministerul turismului o finanţare de 13,5 milioane de lei, bani cu care va fi modernizată pârtia de sub teleferic. „Proiectul include tot ce înseamnă îmbunătăţirea domeniului schiabil la Predeal, în vederea asigurării parametrilor necesari desfăşurării evenimentelor ce vor fi organizate în oraşul nostru în cadrul FOTE 2013”,

ne-a declarat primarul Ionel Goidescu. La Predeal vor fi organizate în 2013 probele de biatlon şi slalom uriaş. Proiectul cuprinde investiţia în pârtia Sub Teleferic, lucrări de consolidare a versantului pârtiei Cocoşul şi de reabilitare a părţii inferioare a Pârtiei Clăbucet. Pentru creşterea eficienţei instalaţiei de înzăpezit existente, se va face automatizarea acesteia şi dotarea cu generatoare suplimentare de zăpadă artificială, pentru a se reduce cît mai mult timpul de înzăpezire. Totodată, este prevăzută şi suplimentarea numărului de instalaţii pentru producerea zăpezii artificiale. În proiect este inclusă şi achiziţionarea unei maşini de bătut zăpada, echipată cu troliu, care să facă faţă gradului de înclinare al pârtiei. În plus, va fi refăcut total poligonul de biatlon. Întreaga investiţie va fi gata anul viitor. În total, în staţiunea Predeal există 8,7 kilometri de pârtie. Primarul Ionuţ Goidescu spune c ă trebuie să se facă orice pentru a atrage cât mai mulţi turişti, mai ales în această perioadă de criză @N

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gospodăriile afectate de inundații vor primi vouchere de 15.000 de lei pentru achiziția de electrocasnice – proiect la Guvern

HotNews acum 48 minute
Executivul pregătește un act anormativ prin care gospodăriile afectate de inundații să beneficize de un voucher de 15.000 de lei pentru achiziționarea de electrocasnice, a declarat luni premierul Marcel Ciolacu, înainte de ședința de Guvern. Măsura

Cum justifică Marcel Ciolacu creșterea deficitului bugetar: 84% din bani merg în zona de investiții

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu susține că rectificarea bugetară aflată pe ordinea de zi a ședinței de lunui a Guvernului este una pozitivă și sustenabilă. Însă, potrivit proiectului de rectificare bugetară pus în dezbatere de Ministerul Finanțelor, defici

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Se întoarce vara în mijlocul toamnei

Libertatea acum o ora
Meteorologii anunță o vreme instabilă în următoarele două săptămâni, astfel că după mai multe zile ca de vară, cu temperaturi de până la 31 de grade, vom ajunge la răciri accentuate, cu 10-11 grade mai puțin, se arată în prognoza emisă luni de ANM.

(P) Cenntro România anunță livrarea primului vehicul full electric Cenntro Logistar 200 către GLS Prahova

Cancan acum o ora
Cenntro România are plăcerea de a anunța livrarea primului vehicul Cenntro Logistar 200 full electric către GLS Prahova. Acest model, conceput pentru a face față cerințelor de logistică modernă, oferă o autonomie de până la 264 de kilometri, contrib

Veste bună pentru fermierii români afectaţi de fenomene meteorologice: Comisia europeană alocă 21,6 milioane de euro pentru sprijinirea acestora

Mediafax acum 33 minute
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Ciolacu, despre amendamentul „Iohannis”: Nu e o prioritate nici pentru Guvern şi nici pentru PSD

Mediafax acum 3 ore
„Am spus foarte clar în cadrul BPN că ne asumăm o decizie. Dacă am fi vrut să continuăm anumite bâlbâieli în care spuneam că lăsăm liber parlamentarilor, după voinţa proprie... În momentul acesta avem o decizie. Nu ştiu dacă mai avem un act normativ

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum o ora
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Proiectul PNL privind candidatura preşedintelui României la alegerile parlamentare, amânat

Ziua Constanta acum o ora
Proiectul PNL privind candidatura preşedintelui României la alegerile parlamentare este în parcursul legislativ. Astfel, s-a stabilit ca actul normativ să intre în Comisia juridică peste o săptămână, pentru a da posibilitatea Biroului Electoral Cent

Gândul Media Network, grupul de presă nr.1 din România

Cancan acum o ora
Grupul Gândul Media Network a devenit, duminică, 22 septembrie 2024, grupul de presă nr. 1 din România. Astfel, site-urile din cadrul grupului au înregistrat, în total, cel mai mare număr de clienți unici, devansând grupuri precum Digi România, Ring

Gigi Becali anunţă că s-a alăturat AUR şi că va candida la Camera Deputaţilor

News.ro acum 3 ore
Patronul FCSB, Gigi Becali, a a anunţat că s-a alăturat AUR, partid din partea căruia va candida la Camera Deputaţilor, la alegerile parlamentare din 1 decembrie. „M-am alăturat AUR şi îl voi susţine pe George Simion la alegerile prezidenţiale. Eu n

Vremea

București
acum

27°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Iasi
acum

27°
lun.

14°/27°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

26°
lun.

18°/26°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

12°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/26°
Timisoara
acum

27°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

14°/27°