De ani întregi, politicienii români sînt obsedaţi de imagine. Simplitatea gîndirii politicianului român şi explozia mass-media au creat această obsesie, alimentată generos de jurnaliştii care aleargă cu limba scoasă după tot felul de fleacuri din viaţa şi vorbele politicienilor.

Zilele trecute, bunăoară, a început şcoala. Parlamentarii au lăsat baltă activitatea legislativă, au mutat o şedinţă importantă şi un discurs al preşedintelui pentru a se duce să ţopăie prin curţile şcolilor, să-i vadă mamele, taţii, bunicile şi bunicii care îşi aduc odraslele la şcoală. Campanie electorală pură, deghizată " căci la asta nu ne întrece nimeni, după decenii de dublu discurs şi limbaj de lemn " în "prezenţă în teritoriu, în mijlocul cetăţenilor". De prisos să spun că, în SUA, iniţiativa lui Barack Obama de a ţine un discurs la începerea anului şcolar a generat controverse: i s-a reproşat că politizează învăţămîntul, care ar trebui să rămînă departe de orice act politic. La noi, de ani întregi, primarii, prefecţii, deputaţii, senatorii şi miniştrii se duc la şcoli pe 15 septembrie să se facă văzuţi. Caraghioslîcul situaţiei este că, tot în fiecare an, o sumedenie de şcoli sînt nepregătite pentru începerea cursurilor, nezugrăvite, fără autorizaţie sanitară etc.

Evident, politicienii se duc în cele "de protocol", conform lecţiei deprinse dinainte de 1989. Directorii şi inspectorii şcolari acceptă bucuroşi acest spectacol ridicol " nişte discursuri gogonate cărora elevii şi părinţii prezenţi oricum nu le acordă atenţie " în speranţa că se mai lipesc de ceva (fonduri, posturi, avantaje etc.) sau pentru că e sarcină de partid. Şi uite-aşa, dragii moşului, la fiecare 15 septembrie triumfăm din vorbe în curtea încăpătoare a unui sistem educaţional aflat pe butuci.

Vestea bună este că anul acesta au existat şi reacţii de împotrivire la acest ceremonial. Sindicatele