Lech Walesa " Vă amintiţi jocul: "rezistenţă, pace şi cadenţă, cine nu mai poate, un picior la spate"? În cazul electricianului mustăcios, drumul acesta e clar. Rezistenţa lui împotriva comunismului polonez a pus problema lipsei noastre de rezistenţă împotriva lui Ceauşescu. El, incredibil, noi " şvaiţer. Dar cînd Lech a ajuns să conducă o ţară, nu i-a mai mers. Aşa că despre Lech am aflat puţine, noi, cîţiva, puţinii, de pe la GDS. Poporul n-a ţinut să-i ştie povestea niciodată. Azi, Lech Walesa nici în Polonia nu mai e ştiut, după atîta eşec practic şi iluzii revoluţionare. Se mai întîmplă. Tot ce a mai reuşit a fost să joace la nebunie tenis de masă cu singurul lui sfătuitor, şoferul personal, şi să păşească în uriaşele dormitoare ale palatului Reginei Marii Britanii şi să declare: "A fost patul aşa mare că nici nevasta nu mi-am găsit-o". Istoria lui a devenit din ce în ce mai mică. El luptă în continuare.

Ion Iliescu " Demnitar comunist (secretar CC al UTM, preşedinte UASCR, şef prim-secretar CC al UTC, ministru pe problemele tineretului, secretarul Comitetului PCR Timiş şi Iaşi, preşedinte al Consiliului Naţional al Apelor). Deşi a făcut multe fotografii relaxate cu Ceauşescu, dictatorul totuşi îl marginalizează. Revoluţia îl prinde la Editura Tehnică. Adus cu maşina în spatele Revoluţiei, la CC, în seara de 21 decembrie 1989, la chemarea generalului Stănculescu, ministrul Armatei şi conducătorul interimar al ţării, reuşeşte să ocupe vidul de putere lăsat de Ceauşescu în urma sa. Apoi transformă FSN, organul promis interimar, în partid politic, şi devine preşedintele României. Două mandate. Sau trei. După două mandate în care se declară împotriva proprietăţii, împotriva Regelui, şi doar pentru transformări lente, Ion Iliescu se împacă atît de mult cu ceea ce negase pînă atunci, încît nu se opreşte cu împăcările la timp, eliberîndu-l pe Miron Cozma şi