În cămările sau pivniţele din gospodării, stăteau aliniate borcane mai mari sau mai mici, puţin mai burduhănoase sau mai înalte, în care se păstrau toate legumele necesare pentru pregătirea mâncărurilor, fie că era vreme de post, de sărbătoare sau pur şi simplu zi de zi pentru a se întrema oamenii după muncile de prin ogradă.

Legume pentru iarnă

Orice ar fi, din case nu trebuiau să lipsească bobul, fasolea sau mazărea. Atunci când venea vorba de conservat, gospodinele puneau la fiert fasolea în apă cu sare şi niţel piper, iar după ce se fierbea bine se turna în borcane, se adăuga conservant sau aspirină şi se închideau etanş (cu celofan sau capace). Se aşezau în ligheane mai mari, se turna apă (dar să nu treacă peste ele), apoi se lăsau pe foc. Într-o altă reţetă, fasolea se fierbea în apă cu sare, se scurgea bine de apă, apoi se punea într-o oală împreună cu suc de roşii, sare, piper şi frunze de dafin. Se lăsau pe foc ca să capete gust, se turna în borcane, se adăuga conservant şi apoi se lăsau la fiert. Borcanele se ţineau deoparte, acoperite cu ţesături astfel încât să nu se răcească brusc.

Fierturile sau prăjelile de legume se aşezau pe masă alături de o mămăligă mare, răscoaptă şi rachiu din prune, lăsat la învechit în butoaie de lemn astfel încât să capete o uşoară nuanţă galbenă. Nu lipsea nici ardeiul iute ca focul, atât de iute încât gospodarii obişuniau să spună că "iese vânt din gură". Usturoiul, şi el dătător de lacrimi, era pus ca să dea gust mâncării, dar era păstrat şi pentru o altă folosinţă. Tradiţia spune că dacă se ungea cu usturoi limba unui clopot de la biserică şi apoi se trăgea clopotul, îndată se afla cine a furat vreun lucru de prin casă.

Poveste cu tâlc

O legendă populară spune că, demult tare, bobul, cărbunele şi un pai de grâu s-au prins tovarăşi şi au pornit la drum. Dând în cale peste o