Principalul castigator al luptei cu rationalizarea salariilor publice este, indiscutabil, clasa magistratilor. Emanciparea lor recenta de sub puterea executiva a rascolit adanc resentimentul popular. Curg editoriale furibunde contra judecatorilor care si-au dat singuri sporuri si au dat din umeri la adresa medicilor, pe temeiul ca acestia, mai putin egoisti, nu vor refuza oricum sa opereze maine un judecator care castiga intr-o saptamana mai mult decat ei intr-o luna. Resentimentul e datorat si purtatorilor de cuvant care au defilat pe la televiziuni ce par puse pe cautat clone ale Elenei Ceausescu, cand exista in Romania atatea judecatoare mai tinere, care arata a ceea ce sunt, stralucite femei profesionale, nu ca mama vitrega a Albei-ca-Zapada, dar nu le invita nimeni. Dar nu mai conteaza ce spun editorialistii si televiziunile, asistam la generalizarea unei ranchiune de masa temeinice fata de magistrati in general, nu fata de doamnele Pivniceru sau Barbulescu.

E exasperant si pentru judecatori sa aiba de judecat pe legi proaste si contradictorii, ajutati de un personal proportional cel mai mic din Europa, pe deasupra si semialfabetizat. Pot intelege perfect exasperarea magistratilor ca atatea randuri de ministri au reusit sa faca sa evolueze destul de putin problemele de organizare judiciara, dar nu vad cum rezolva ei problema adaugandu-si la salarii banii din care se trimiteau citatii sau din care ar fi putut angaja un al doilea grefier. Cat priveste atitudinea lor fata de restul categoriilor profesionale, asta e de-a dreptul de speriat. O societate in care fiecare cauta sa se dezvolte doar pe seama altora, fara un dram de solidaritate sociala, este o societate primitiva. Legea salarizarii unice trebuia sa rupa echilibrul creat de douazeci de ani de aplicare a principiului "cine e mai tare are". In loc de asta, a devenit o forma mai concentrata in