Pentru a ajunge la Conacul Goleştilor, trebuie să mergi pe DN 7, până în localitatea Ştefăneşti, unde, la câteva sute de metri de la şosea se bifurcă un drum asfaltat care merge direct la reşedinţa boierilor. Sursa: Dan Badea Complexul Goleşti cuprinde, pe lângă conacul boieresc, şi Muzeul Pomiculturii şi Viticulturii, care se întinde pe 12 hectare. Vizitatorul este introdus în atmosfera satului românesc de acum un secol şi jumătate, putând admira ateliere şi gospodării ţărăneşti din 37 de zone etnografice ale ţării. Recent, a fost inaugurată o moară cu apă, veche de peste un secol, adusă din zona Aradului, un atelier de olărit şi unul de potcovit.
În plus, a fost deschis şi parcul hipic, unde turiştii de toate vârstele pot lua lecţii de călărie. „Pe viitor, vrem să construim un han, cu specific tradiţional, după modelul celui care se afla în apropiere, care a ars acum foarte mult timp. La acest han, turiştii s-ar putea caza şi gusta din mâncărurile tradiţionale,” ne-a declarat Filofteia Pally, directoarea complexului.
Obiective turistice din Ştefăneşti
În oraşul Ştefăneşti, se mai află şi Vila Florica, casă în care a trăit familia Brătienilor, poate cea mai importantă dinastie din politica românească. Lângă Vila Florica se află capela ce adăposteşte mormintele lui Ion C. Brătianu, unul dintre artizanii Independenţei, al fiului acestuia, Ionel IC Brătianu, primul-ministru în vremea realizării Marii Uniri, precum şi ale câtorva dintre urmaşii acestora. La mică distanţă de vila Brătienilor se află o biserică datând de la sfârşitul secolului al XVII-lea, de pe vremea domnitorului Constantin Brâncoveanu. Cazare cu 100 de lei pe noapte Turiştii se pot caza chiar la Vila Florica, pentru doar 300 de lei camera de două persoane, iar la crama vilei pot degusta cele mai bune şi mai vechi vinuri ale locului. În Ştefăneşti, dar şi în