* etapă dominată de formaţiile vizitatoare * Marius Iorga este golgeterul rundei
Confirmând forma excelentă din startul actualei ediţii de campionat, Recolta Tufeşti a învins-o cu 2-0 pe Avântul Cireşu, la capătul unui meci care s-a ridicat la nivelul unui derby şi a luat o mare opţiune pentru titlul de campioană de toamnă.
Partida a fost echilibrată, cu acţiuni spectaculoase de o parte şi de alta, numai că în timp ce oaspeţii au irosit ocaziile clare create, elevii lui Viorel Cozma au punctat o dată în fiecare repriză. Încă din minutul 15, Cazan a stabilit scorul primului act, iar experimentatul atacant Fănel Ghioca a închis tabela de marcaj la mijlocul reprizei a doua. În urma acestui succes Recolta Tufeşti a acumulat 9 puncte şi se menţine în fotoliul de lideră al Ligii a IV-a.
Tot atâtea puncte a acumulat, după această rundă şi FC Urleasca, numai că victoria sa din partida cu Tractorul s-a stabilit la masa verde pentru că gruparea din Viziru nu a fost programată pentru această etapă.
În celelate meciuri, exceptând jocul de la Cazasu, care s-a încheiat nedecis, 1-1, victoria a revenit echipelor vizitatoare.
Voinţa Găiseanca s-a impus cu 4-1 la Dacia Berteşti, golurile oaspeţilor fiind marcate de Văsii (min. 17, 52), Bădără şi Bratosin, iar golul gazdelor a fost realizat de Fedeleş şi tot cu acest scor a câştigat şi Victoria Traian partida de la AS Chiscani, după ce la pauză gazdele conduceau cu 1-0, graţie reuşitei lui Ciocianu. În repriza a doua Băndărică a egalat în minutul 60, iar până la finalul întâlnirii, într-un interval de doar cinci minute, Marius Iorga a realizat un hat trick pentru oaspeţi.
Viitorul Galbenu a câştigat la scor de neprezentare partida de la CS Făurei, autorii golurilor formaţiei vizitatoare fiind Andrei (min. 6, 53) şi Cloşcă iar nou promovata Unirea Măxineni s-a impus, surprinzător, cu 2-1 la una dintr