Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anchor ar putea extinde InCity Residences

Publicat in Adevarul, joi 17 septembrie 2009 ·

Dezvoltatorul a cumpărat anul trecut un teren de 8.600 de metri pătraţi adiacent celui pe care este ridicat complexul din Calea Dudeşti. Lucrările la noul ansamblu ar putea începe anul viitor.

InCity Residences este finalizat în proporţie de 99%. În prezent se fac ultimele retuşuri. Petrecerea oficială de inaugurare va avea loc la sfârşitul acestei luni. Există deja persoane care s-au mutat în ansamblu. Printre acestea se află şi Ibrahim Paksoy, CEO al Anchor Grup. „Noul proiect se află încă pe planşa de lucru, nu avem o dată certă de începere şi nici nu am calculat o investiţie, nici măcar la nivel estimativ. Ceea ce vă pot spune însă este că ea va fi mai mică decât cea pe care am făcut-o în InCity – 70 de milioane de euro”, explică Paksoy, în cadrul unei vizite pe care ministrul pentru comerţ exterior al Turciei, Zafer Caglayan, a făcut-o la ansamblul InCity.

Nu s-a stabilit încă dacă noul proiect va fi denumit tot InCity Residences. Terenul pe care ar urma să fie edificat noul proiect are o suprafaţă de 8.600 de metri pătraţi. Ansamblul ar urma să cuprindă 350 – 380 de apartamente.

Apartamente de închiriat

Până acum, Anchor Grup a vândut aproximativ 200 de locuinţe din totalul de 502 unităţi locative existente în InCity, potrivit lui Cinar Tuncer, director de vânzări rezidenţiale în cadrul grupului. Suprafaţa totală a locuinţelor se ridică la 91.000 de metri pătraţi. Preţurile variază între 1.550 şi 1.800 de euro pe metru pătrat, plus TVA.

Strategia grupului pentru InCity Residences cuprinde şi oferirea de apartamente spre închiriere. Nu există un număr fix de locuinţe destinate închirierii, aceasta urmând să se facă în funcţie de cerere. Chiria medie este de 10 euro pe metru pătrat, plus TVA. Suprafeţele variază între 63 de metri pătraţi pentru garsoniere şi 266 de metri pătraţi pentru un penthouse.

Grupul Anchor are un portof

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aproape 500.000 de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Vasile

HotNews acum 54 minute
Peste 496.000 de persoane îşi sărbătoresc onomastica în 1 ianuarie, de Sfântul Vasile cel Mare. Potrivit datelor furnizate de Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor, este vorba despre 496.490 de români – 420.830 de bărbaţi şi 75.660 de femei. Cei mai

HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani!

HotNews acum 8 ore
HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani! Vă mulțumim că ne-ați fost alături și că ne urmăriți!

Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti

Libertatea acum 12 ore
Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti, a anunţat, marţi, clubul ploieştean. Fostul mare internaţional preia, astfel, conducerea tehnică a „lupilor”, semnând, cu FC Petrolul Ploieşti, un contract ce se va întinde până la finalul

Curtea de Apel i-a respins lui Călin Georgescu acțiunea prin care contesta decizia BEC de anulare a alegerilor prezidențiale

Botosani News acum 6 ore
Judecătoarea Cristina Ardeleanu de la Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca neîntemeiată, cererea lui Călin Georgescu de reluare a turului doi al alegerilor prezidenţiale. Decizia nu este definitivă şi mai poate fi atacată la Înalta Curte de Casați

Adrian Sârbu, ALEPH NEWS: În 2025, ştii ce ai de făcut. Să nu dormi! Ai de schimbat Constituţia. Vot electronic, direct. În Postul Paştelui vei vota un Preşedinte Independent!

Ziarul Financiar acum 4 ore
Dacă zici că ŞTII PE CE LUME VREI SĂ TRĂIEŞTI în 2025, ŞTII ca va trebui să dormi cu lumina aprinsă. ON. Ăştia vor să te facă de cap. Pe întuneric. La buzunare mai rău decât în 2024. Democrativa 2. Renăscută de Ku Klu Klaus. Fără ruşine. OFF. ŞTII c

România, complet în Spaţiul Schengen. Fără controale la graniţa cu Bulgaria şi Ungaria. Ce înseamnă pentru business intrarea completă în Schengen

Mediafax acum 10 ore
Începând cu 1 ianuarie 2025, la frontiera internă a României, respectiv la graniţa cu Ungaria şi Bulgaria, se elimină controlul de frontieră. Toate persoanele se vor putea deplasa către sau dinspre alte state membre ale Spaţiului Schengen (cu excepţ

Profesorul Cristian Păun, replică pentru Adrian Câciu: Un incompetent! Optimist, dar incompetent! Aşa sunt ăştia mereu, optimişti... Stai ascuns, nu te mai arăta o perioadă

News.ro acum 10 ore
Cristian Păun, profesor la ASE, are o replică tăioasă pentru fostul ministru al Finanţelor Adrian Câciu, după ce acesta a vorbit despre ”falşi profeţi ai crizei”, făcând referire şi la Păun. ”La sfârşitul anului trecut, am fost printre puţinii care

Ordonanța Trenuleț, în Monitorul oficial: în 2025 îngheață pensiile și salariile bugetarilor, crește impozitul pe dividende, dispar facilitățile din IT, construcții și agricultură

HotNews acum 10 ore
Ordonanța Trenuleț a fost publicată în Monitorul oficial cu aproximativ 2 ore înainte de Anul Nou. Practic, măsurile se aplică în câteva ore. Câteva măsuri au dispărut, unele au fost modificate și au apărut altele noi, cum ar fi cele referitoare la

Majoritatea previziunilor pentru bitcoin spun că preţul criptomonedei se va dubla la 200.000 de dolari în 2025

News.ro acum 36 minute
După o creştere spectaculoasă în 2024, bitcoin, cea mai valoroasă criptomonedă din lume, a atins un nou maxim istoric în decembrie, depăşind pragul de 100.000 USD, iar pentru 2025 numeroşi investitori şi experţi din industrie anticipează că preţul a

Examenul și lucrarea de licență devin obligatorii din anul universitar 2025-2026. Ce prevede ordinul de ministru

Ziare.com acum 12 ore
Examenul de licență, lucrarea de licență și alte evaluări de la finalul studiilor universitare vor trebui susținute obligatoriu "în pereche" începând cu anul universitar 2025-2026, conform unui ordin de ministru publicat marți, 31 decembrie, în Moni

Vremea

București
acum

-1°
mie.

-1°/9°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/6°
Iasi
acum

mie.

3°/10°
joi

3°/11°
vin.

1°/10°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

1°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

3°/8°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/5°
joi

0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-3°/2°
Timisoara
acum

-2°
mie.

-2°/7°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°