Să îi înţelegi şi să îi placi pe romi, nu e uşor, mărturiseşte un localnic din Comăneşti, judeţul Bacău, care a dorit să rămână anonim. Sursa: Oana Dan „Am trăit cu ei de o viaţă întreagă şi am cunoscut şi bune şi rele”, afirmă bărbatul de aproape 70 de ani, care a pus umărul la treaba şi i-a ajutat pe vecinii romi din cartierul Pârâul Sec, ori de câte ori a fost nevoie. „Le-am reparat gardul, i-am mai ajutat cu bani, ce să zic, mă mai supăr pe ei când îi văd aşa că nu prea muncesc, dar nu pot să nu îi ajut”, spune acesta. Îmbrăcat cu o pereche de blugi uzaţi pe margini, cămaşă şi o geacă bleumarin, bărbatul se încruntă adesea şi închide uşor ochii albaştri, ascunşi sub o şapcă cu cozoroc îngust.

„Nu ştiu cum să vi-i descriu mai bine ca să îi înţelegeţi”, spune el, dând din mâini încurcat. „La unii e casa curata, alături e una murdară. Unii au maşini şi nu au WC-uri, unii au copii la facultate şi muncesc cinstit. Sunt tot ca noi românii, oameni şi oameni.” Ceaunarii şi gaborii În Pârâul Sec, două meserii sunt cunoscute mai ales de comunitatea romă: lucratul de ceaune şi de burlane. În câteva foste barăci din lemn, şubrezite de ploi şi folosite acum mai bine de 60 de ani de muncitori, locuiesc patru familii de ceaunari. „E o meserie grea, o transmitem din tată-n fiu, dar e din ce în ce mai greu acuma, cu materialele scumpe”, spune Mitică Mazilu, unul dintre cei mai pricepuţi ceaunari. Într-o oră dovedeşte materialul şi îl tranformă într-un tuci, o cratiţă, un ceaun. „Nimic nu se compară cu mâncarea gătită în ceaun”, continuă acesta, aprobat de vecinii care s-au strâns, curioşi să afle cine sunt şi ce doresc „domnii de la Bucureşti”. Şi vecinul său e un ceaunar pe măsură de priceput. În timp ce face o demonstraţie de pricepere, punând toartă la un cazan, spune „să ţii ceaunul aista la tini, cât o ţini banii la mini”, iar cei care-l privesc, printre c