Din armată n-au rămas decît poveştile de armată ale unei generaţii întregi. Cum poveştile vor dispărea, cum nici armata nu va mai avea farmec. Va deveni profesionistă. Dar, pînă atunci, va mai dura. Greu de uitat: spălatul WC-ului cu periuţa de dinţi, flotările cu căprarul peste tine, bătaia cu pătura în cap, furatul conservelor din valiza colegului, mîncarea jegoasă mîncată după vreo instrucţie cu rucsacul în spinare, "primul bulău", şefii de unitate, toţi mai proşti ca o singură găină, permisiile, fugile din unitate, pe scurt, jocul bărbătesc de-a armata, rost de a experimenta umanul, a şpăgui şeful şi a te umili singur. Dar să vedem ce-a mai văzut presa în această instituţie dăruită de către popor cu grad mare de încredere. S-a pornit de la lovitura de stat împotriva lui Ceauşescu, ce nu putea fi decît militară. Conducătorul Armatei, Milea " erou. Sau nu? Putea să scape, dom’le, cum a scăpat Stănculescu, păi, cum, nu ştiţi cum a scăpat Stănculescu de responsabilităţi? A ordonat foc la Timişoara, după care, întors la Bucureşti şi mirosind că Ceauşescu îl pune şef al armatei " gest curajos, nu? " şi-a pus piciorul în ghips la derută, ca să amîne ordine şi întîmplări nedorite.

Dacă Milea a fost erou, sinucigîndu-se atunci cînd şi-a dat seama ce făcuse " tras la Timişoara, posibil şi la Bucureşti " Stănculescu cum este? Bun, dacă Milea a fost sinucis, rămîne aceeaşi întrebare: Stănculescu al cui om era? E, dar n-are sens să adîncim lucrurile. "Ordinul se execută, nu se discută!" Cert este că Milea era dus la cele veşnice, Ceauşeştii ridicaţi de pe CC cu elicopterul, spunîndu-i lui Stănculescu: "Victoraş, ai grijă de copilaşii mei!", iar general de armată Stănculescu Victor Atanasie a devenit şeful României. "Armata e cu noi! Armata e cu noi!" " se auzea în stradă şi Stănculescu l-a chemat pe Ion Iliescu. Acesta a preluat puterea. Putea fi măcel, a fost! Pu