La 69 de ani de la masacrul din localitatea Ip, românii şi maghiarii convieţuiesc împreună fără ură, dar şi fără să uite de cei 157 de localnici ucişi de horthyşti. Primarul comunei cu populaţie majoritară de etnie maghiară, Ioan Boer, este un exemplu că sătenii au trecut peste amintirile sângeroase şi se au acum „ca fraţii“. Românii i-au iertat pe vecinii lor, iar aceştia, la rândul lor, au lăsat deoparte resentimentele faţă de cei care i-au acuzat de crime. Fie că sunt români sau maghiari, spun cu toţii acelaşi lucru: că s-au avut mereu şi că se au în continuare ca fraţii. Confirmarea: un tânăr grăbit se opreşte din drum şi dă bună ziua unei tinere de peste drum. Răspunsul vine prompt, în limba maghiară, iar dialogul continuă cu bărbatul vorbind româneşte, iar femeia maghiară.

Citiţi şi:

Secuii vor autonomie - şi-au ales imnul, stema şi drapelulMărturii ale crimelor horthyste de la Ip

Monumentul de piatră din comună, pe care scrie „Să facem totul pentru ca astfel de evenimente tragice să nu se mai repete niciodată”, dar şi poveştile sătenilor amintesc însă de faptul că, în noaptea de 13 spre 14 septembrie 1940, 157 de români au fost ucişi de militari din armata horthystă, călăuziţi prin sat de membri ai familiilor de maghiari, ameninţaţi la rândul lor, cu moartea.

VEZI AICI O GALERIE FOTO DIN IP

„Aşa e războiul...“

Viorica Rus avea un an şi trei luni în septembrie 1940. Bunicii ei şi doi unchi au căzut sub gloanţele militarilor. „De ce eu am scăpat, nu ştiu nici azi. Aşa a fost să fie”, continuă ea. Deşi şi-a dorit mereu să afle cine a fost în spatele uciderii membrilor familiei sale, până la urmă s-a resemnat: „Ce a fost, a fost. Aşa e războiul“. Admite, fără să clipească, faptul că nu are deloc resentimente faţă de maghiarii din sat. „Ură nu am avut niciodată pe nimeni. Tot timpul am fost