Conform predicţiilor Consiliului Naţional pentru Informaţii al Guvernului Statelor Unite, într-o perioadă în care competiţia devine din ce în ce mai acerbă, puterea Americii se va diminua mult pînă în 2025, iar forţa ei militară " singurul domeniu în care şi-a dovedit continuu superioritatea " va pierde semnificativ din importanţă. Preşedintele rus Dmitri Medvedev consideră criza financiară din 2008 un semn că puterea Americii la nivel global se apropie de final. Conducătorul Partidului Liberal de opoziţie al Canadei, Michael Ignatieff, sugerează că zilele de glorie ale Americii în ceea ce priveşte puterea sînt numărate. Cum putem şti însă dacă aceste predicţii sînt corecte? Ar trebui să ne ferim de metaforele înşelătoare, care ne pot induce în eroare. Ţările nu sînt precum oamenii ale căror vieţi au un curs previzibil. De exemplu, după ce Imperiul Britanic şi-a pierdut coloniile americane la sfîrşitul secolului al XVII-lea, Horace Walpole a deplîns reducerea acestuia la "o ţară la fel de puţin importantă ca Danemarca sau Sardinia", fără să prevadă însă că, după revoluţia industrială, pentru Imperiul Britanic va urma un nou secol, de încă şi mai mare ascendenţă.

După apogeul puterii sale, Roma a rămas o forţă dominantă vreme de peste trei secole, fără să cedeze în faţa altui stat, deşi a suferit de pe urma atacurilor nenumăratelor triburi barbare. În ciuda tuturor predicţiilor conform cărora China, India sau Brazilia ar fi urmat să întreacă Statele Unite în următoarele decenii, tranziţia clasică de putere între statele dezvoltate ar fi o problemă minoră comparativ cu apariţia barbarilor moderni, adică a acelor persoane care nu sînt implicate în activităţile statului. Într-o societate informaţională în care insecuritatea cibernetică rămîne o problemă, diseminarea puterii este o ameninţare cu mult mai mare decît tranziţia acesteia.

Ce va însemna, aşada