Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Studenta de la Yale a fost ucisă prin strangulare - Revista presei internaţionale

Publicat in Adevarul, joi 17 septembrie 2009 ·

Ziarele internaţionale de astăzi scriu despre verdictul dat de legişti în cazul studentei ucise în campusul universităţii Yale, dar şi despre nivelul la care a ajuns comunitatea Facebook. Printre alte subiecte, al doilea atac din ultima lună asupra unei clinici de dezintoxicare din Mexic, Franţa închide tabăra imigranţilor din Calais şi europenii cred că alegerile din Afganistan au fost fraudate. Studenta de la Yale a fost ucisă prin strangulare. Medicii legişti care au studiat cazul studentei omorâte la Universitatea Yale şi-au dat verdictul: tânăra a murit asfixiată, prin strangulare. Studenta la farmacie a fost văzută ultima oară pe 8 septembrie, la intrarea într-unul dintre laboratoarele universităţii, situat la aproximativ 10 străzi de campusul principal. Trupul neînsufleţit a fost găsit duminică, ziua în care ar fi trebuit să se căsătorească. Ulterior, autorităţile au arestat un suspect, dar investigaţiile au dovedit că acesta este nevinonat, scrie CNN .

Revista presei mondeneRevista presei sportiveRevista presei interneRevista presei economice

Comunitatea Facebook, aproape egală cu populaţia SUA. Un comunicat oficial transmis de administratorii comunităţii online Facebook anunţă că numărul utilizatorilor se apropie de cel al populaţiei Statelor Unite ale Americii. 300 de milioane de oameni din toată lumea au conturi pe Facebook, iar în SUA locuiesc aproximativ 307 milioane de persoane. Site-ul a debutat ca un portal pentru studenţi, dar a reuşit să atragă atenţia tuturor categoriilor sociale. În ultimul an, Facebook s-a confruntat cu o acerbă concurenţă din partea Twitter, relatează CNN .

10 narcomani ucişi într-o clinică de reabilitare din Mexic. Acesta este al doilea atac asupra unei clinici de dezintoxicare din Ciudad Juarez, în ultima lună. De această dată, 10 pacienţi au fost ucişi, dintre care o femeie şi nouă băr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu: Condoleanţe familiilor victimelor atacului cu rachete al Rusiei, în Sumî, în Duminica Floriilor. Condamnăm cu fermitate această atrocitate / Guvernul României este solidar cu Ucraina

News.ro acum 57 minute
Premierul Marcel Ciolacu a transmis condoleanţe familiilor victimelor atacului cu rachete al Rusiei, în Sumî, în Duminica Floriilor. Guvernul României este solidar cu Ucraina, a mai spus premierul, arătând că ţara noastră condamnă cu fermitate aceas

Haltere: Prima medalie pentru România la Europenele de la Chişinău – Ioana Mădălina Miron a câştigat bronzul

News.ro acum o ora
Sportiva Ioana Mădălina Miron a câştigat, duminică, o medalie de bronz la Europenele de haltere de la Chişinău. Miron a adus României bronzul la categoria 45 kg, la stilul smuls, cu 71 kg. La aruncat şi la total, sportiva tricoloră s-a clasat pe loc

Medicul Casei Albe: Trump e într-o stare „excelentă" de sănătate fizică şi cognitivă

Ziarul Financiar acum 11 minute
Preşedintele american Donald Trump e într-o stare „excelentă" de sănătate fizică şi cognitivă, potrivit primului raport medical anual din al doilea său mandat prezidenţial, publicat duminică de medicul Casei Albe. „Preşedintele Trump rămâne într-o s

USR anunță că va ataca decizia BEC care îi interzice să-i facă campanie lui Nicușor Dan: Un abuz

HotNews acum 6 ore
Uniunea Salvați România (USR) acuză o „cenzură politică mascată sub argumente birocratice” și anunță că va contesta în instanță decizia Biroului Electoral Central (BEC) care a stabilit că partidul nu poate face campanie electorală în favoarea candid

China a cerut SUA să anuleze complet taxele vamale reciproce

Ziua Constanta acum 2 ore
China a cerut duminică Statelor Unite „să anuleze complet” taxele vamale reciproce, după decizia Washingtonului de vineri de a scuti produsele high-tech, relatează AFP. „Îndemnăm Statele Unite să facă un pas mare pentru a-și corecta greșelile, să an

Apariţie scurtă a Papei Francisc în Piaţa Sfântul Petru, după slujba de Duminica Floriilor

News.ro acum 6 ore
Papa Francisc a făcut o scurtă apariţie în Piaţa Sfântul Petru, duminică, la finalul slujbei de Duminica Floriilor, salutând credincioşii din scaunul său cu rotile, în timp ce continuă recuperarea după o pneumonie dublă severă, transmite Reuters. ”D

Braşov: Tânără reţinută după ce a furat un autoturism, l-a condus fără permis, a alimentat cu carburant fără a plăti şi apoi a fugit de Poliţie

News.ro acum 5 ore
O tânără de 20 de ani a ajuns în arest, pentru 24 de ore şi este cercetată pentru comiterea mai multor infracţiuni după ce a furat un autoturism, l-a condus fără permis, a alimentat cu carburant fără a plăti şi apoi a fugit de Poliţie. Decizia privi

Arabia Saudită şi SUA, pe cale să semneze un acord preliminar pentru cooperare în domeniul energiei nucleare civile

News.ro acum 2 ore
Statele Unite şi Arabia Saudită urmează să semneze un acord preliminar privind cooperarea în dezvoltarea unui program nuclear civil saudit, a declarat duminică secretarul american pentru Energie, Chris Wright, aflat la Riad, transmite Reuters. După

Kremlin: Nu se pot aştepta rezultate imediate după solicitările lui Donald Trump privind progrese către pace în Ucraina

News.ro acum 5 ore
Kremlinul a declarat duminică că discuţiile cu echipa preşedintelui american Donald Trump pe tema Ucrainei decurg ”foarte bine”, însă este prea devreme pentru aşteptarea unor rezultate imediate, având în vedere deteriorarea profundă a relaţiilor bil

Bulgaria a primit primul său avion american de vânătoare F-16

HotNews acum 4 ore
Bulgaria a primit oficial duminică primul său avion de vânătoare american F-16, în cadrul unei comenzi istorice vizând modernizarea flotei aeriene a țării, scrie AFP, conform Agerpres. „Celebrăm un avion cu numărul de luptă 301, dar marcăm în primul

Vremea

București
acum

16°
dum.

7°/19°
lun.

8°/15°
mar.

7°/16°
mie.

9°/21°
Iasi
acum

15°
dum.

4°/18°
lun.

6°/16°
mar.

8°/17°
mie.

11°/20°
Constanta
acum

dum.

5°/14°
lun.

6°/10°
mar.

7°/11°
mie.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

3°/18°
lun.

9°/12°
mar.

8°/10°
mie.

7°/22°
Timisoara
acum

20°
dum.

4°/22°
lun.

11°/15°
mar.

10°/16°
mie.

7°/22°