În anii ’30, Întoarcerea din URSS, această scriere incendiară a lui Gide, a fost celebră. Ea ridica pentru prima dată voalul asupra adevărului unei ţări despre care se păstrase pînă atunci secretul din partea sovietică, din cauza controlului total al reţelei de informaţii, şi din partea occidentală, din cauza dorinţei de a nu ştirbi utopia comunistă, la ora pericolului nazist. Dictatură şi strategie partizană au permis să se întreţină ceea ce am putea defini ca o "iluzie necesară", şi a fost nevoie de un intelectual liber, democrat şi lucid pentru a-şi asuma riscul, de asemenea "necesar", al revelaţiei şi al punerii la stîlpul infamiei a imposturii staliniste. Urmarea i-a confirmat spusele pentru a ajunge la concluzia de acum 20 de ani. Cine ar fi crezut-o atunci, în afară de o mînă de disidenţi? Şi Întoarcerea lui Gide părea de o blîndeţe extremă faţă de teribilele lor povestiri despre Gulag, dar să nu uităm că Gide a avut meritul să deschidă prima breşă. Pentru a denunţa comunismul real şi practicile sale totalitare, termenii au fost cel mai adesea împrumutaţi din discursul tragic, denunţarea nu menaja pe nimeni şi cititorii care descopereau ororile ascunse încă de la origine, chiar de pe vremea lui Lenin, au fost cuprinşi de groază. Apoi, după căderea comunismului, Rusia şi vechii săi sateliţi au intrat într-o perioadă zisă de "tranziţie" prelungită. Convalescenţă necesară după traumatismul suferit la toate nivelurile. Situaţia aceasta a antrenat speranţe precipitate, rătăciri şi excese pe care Occidentul le constata cu plăcere pe un fundal de superioritate faţă de cee ce părea a fi o derivă generalizată. Astăzi, cu riscul de a surprinde, mi se pare că ar trebui regîndită sau chiar rescrisă o Întoarcere din Est pentru a distruge această convingere la fel de greşită ca optimismul pe care Gide îl atacase odinioară. Întoarcere, încă o dată "necesară".

Ast