Peste 300 de sindicalişti din Hidrosind pichetează sediul Ministerului Economiei, ca protest faţă de intenţia ministerului de a diviza Hidroelectrica, şi cer demisia preşedintelui CA al producătorlui de energie electrică, Tudor Şerban, şi a directorului general al companiei, Mihai David.
Sindicaliştii Hidrosind acuză conducerea Consiliului de Administraţie (CA) şi pe directorul general al Hidroelectrica că s-au alăturat demersului ministrului economiei, Adriean Videanu, în ceea ce priveşte divizarea Hidroelectrica cu "o umilinţă neaşteptată şi surprinzătoare pentru oameni care trebuie să gândească cu propria minte".
Alţi 600 de sindicalişti Hidrosind pichetează, de asemenea, sediile centrale ale PSD şi PDL din Capitală.
Hidrosind a anunţat miercuri că 900 de sindicalişti vor picheta joi, între orele 11.00 şi 14.00, sediile Ministerului Economiei (ME), precum şi sediile centrale ale PSD şi PDL din Capitală, ca protest faţă de divizarea Hidroelectrica.
Hidrosind consideră că acţiunea guvernului încalcă politica energetică europeană comună vizând dezvoltarea sigură, durabilă şi competitivă a sectorului energetic. "Guvernul formează două companii care vor falimenta în scurt timp cu scopul de a vinde activele Hidroelectrica, adica cea mai importantă resursă naţională neînstrăinată până acum – potenţialul hidroenergetic amenajat şi râurile ţării", a comunicat Hidrosind.
Sindicatul Hidrosind a acuzat în repetate rânduri autorităţile că doresc "spargerea" Hidroelectrica, pentru a vinde hidrocentralele aflate în portofoliul companiei la un preţ mic.
Potrivit proiectului de restructurare a sectorului energetic, postat pe site-ul Ministerului Economiei, vor fi înfiinţate două noi companii energetice, prin divizarea celor existente. Astfel, din prima companie vor face parte complexurile Turceni, Rovinari şi Craiova, reactoarele 1 şi 2 de la Cer