Romania este, probabil, singura tara din Europa care a ridicat soseaua cu o banda si jumatate pe fiecare sens de deplasare la rang de drum european. In loc de covoare cu patru benzi de asfalt, cum ar fi normal sa avem, ne bucuram sa ne injuram pe drumuri cu cite o cale si jumatate pe directia de rulare. Daca, prin ironia sortii, cel ce avea sa devina prozatorul Jack Kerouac s-ar fi ivit pe lume in Romania, printre cartile celebre ale secolului al XX-lea nu s-ar mai fi numarat si romanul On the road. Doua motive ar fi impiedicat, cu siguranta, ridicarea unui asemenea monument epic: lungimea drumurilor si poeticitatea lor. O tara mica, cu drumuri gaunoase si colbuite nu poate inspira o epopee despre virtutile si slabiciunile calatoriei cu masina. Dupa o mie de kilometri se naste, in termeni romanesti, o secventa de doua fraze, nicidecum o arhitectura epica de citeva sute de pagini. Prin urmare, admiratorii binecunoscutului roman sint rugati sa-si inchipuie ce s-ar putea povesti, de pilda, despre un „ia-ma nene" de la Botosani la Bucale, in comparatie cu memorabilele hitchhiking-uri intre New York si Frisco. Sa admitem, totusi, ca lungimea nu conteaza, desi multa lume nu este de acord cu o astfel de afirmatie. Nu ne ramine decit sa ne intrebam daca avem drumuri demne de literatura sau nu. Pentru un virtuoz al naratiunii, potentialul poetic al drumurilor este un aspect esential al fictiunii si, din acest punct de vedere, unele crimpeie din America anilor '50 aduc destul de bine cu matricea fiintiala a spatiului mioritic actual, fapt dovedit de un fragment din romanul deja mentionat: „drumurile erau pline de vacile care se intorceau acasa. Nu trecea nici un camion. Citeva automobile vijiira prin fata mea. Un pustan cu masina echipata ca de raliu trecu pe linga mine fluturindu-si esarfa. Soarele apusese, iar eu stateam acolo in seara purpurie, incepu sa-mi fie frica". Roma