Potrivit unui studiu al Camerei de Comerţ şi Industrie Braşov, 71,03% din afacerile companiilor din judeţ s-au desfăşurat anul trecut în municipiul reşedinţă de judeţ, în condiţiile în care doar 67,03% din angajaţi lucrează aici.
Comparativ cu anul 2007, numărul firmelor din municipiul Braşov a înregistrat o scădere, acestea fiind, în principal, relocate în localităţile învecinate municipiului, în urma deciziei Consiliului Local Braşov de a interzice activităţile industriale în oraş. Dacă în anul 2006 municipiul Braşov realiza 79% din cifra de afaceri totală, în anul 2007 proporţia scăzuse la 74%, iar anul trecut acest procent a scăzut până la 71%. Potrivit reprezentanţilor Camerei, trendul indică o relansare economică a celorlalte localităţi din judeţ.
Din punct de vedere al cifrei de afaceri, surprinzător este că pe locul doi se află comuna Cristian, care realizează 4,87% din afacerile judeţului, în principal datorită localizării aici a unor companii precum Inna Schaeffler sau Total Lubrifin. Oraşul Zărneşti este pe locul trei, cu afaceri reprezentând 4,7% din cifra de afaceri a judeţului Braşov. Ghimbavul ocupă poziţia a patra, cu 3,01% din afacerile judeţului, în special datorită căderii industriei aeronautice.
Reprezentanţii CCI Braşov sunt de părere că în anii următori procentul afacerilor realizate în municipiul reşedinţă de judeţ va scădea din ce în ce mai mult, deoarece toate investiţiile noi care sunt bazate pe producţie industrială se deschid în afara oraşului, în timp ce companiile existente fac eforturi pentru a se reloca. Potrivit unui studiu al Camerei de Comerţ şi Industrie Braşov, 71,03% din afacerile companiilor din judeţ s-au desfăşurat anul trecut în municipiul reşedinţă de judeţ, în condiţiile în care doar 67,03% din angajaţi lucrează aici.
Comparativ cu anul 2007, numărul firmelor din municipiul Braşov a înregistrat o