Aproape doua decenii de stat in picioare, la slujba, apoi un alt deceniu de presupusa liniste - cam aceasta este activitatea unei persoane cu o meserie despre care multi dintre noi nici nu stiu ca mai exista. Monalisa Berger este un om care si-a inceput prima zi de munca intr-un cinematograf, ca plasatoare. Acum, dupa 29 de ani de atunci, este tot plasator-ingrijitor-vanzator, daca te iei dupa cartea ei de munca. Dar de ani buni n-a mai fost cazul sa faca ceea ce a facut din prima zi de munca, adica sa ajute pe cineva sa isi gaseasca locul intr-o sala de cinema. Pentru ca salile clasice de cinema, atatea cate au mai ramas, sunt mai tot timpul aproape goale si, chiar daca pe biletele de cinema inca exista trecut un loc, fiecare spectator dintre putinii care mai aleg felul acesta de relaxare se aseaza unde il taie capul, daca oricum are cateva sute de locuri la dispozitie, dintre care poate sa aleaga. Armata de oameni din cinematografie
Monalisa Berger asta a facut de cand a ajuns sa isi intocmeasca o carte de munca - a trait in ritmul cinematografelor. Arta, Capitol si Timis i-au fost locurile de munca. Dar nimic nu mai este acum ca in urma cu 29 de ani, cand si-a inceput meseria. Pe vremea de dinainte de Revolutie, cinematografele erau locuri cu trecere pentru bifarea timpului liber. Nu de altceva, dar nu prea aveai multe alte variante. Si atunci, in functie de varsta, educatie si de orele de la care voiai sa chiulesti, alegeai sau un film indian, sau unul de arta, sau unul "cu orice", doar sa ajungi in magica sau izbavitoarea sala de cinema. Iar oamenii de pe partea cealalta a baricadei, adica cei care lucrau aici, erau cu adevarat multi, cum multe erau si cinematografele din oras. In cele din centru se lucra pe doua ture, si nu doar atat ar fi de spus cat, daca tot vorbim despre plasatoare, acestea erau cate cinci - sase pe tura. Pe langa ele mai era si perso
