Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mai mulţi bani

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 17 septembrie 2009 · ·

Faţă de anul trecut, BCR Open România a crescut cu 150.000 de dolari la totalul premiilor

16 turnee din calendarul anului 2009 oferă o bursă de 660.000 de dolari (450.000 de euro). Între ele, concursuri prestigioase precum cele de la Kitzbuhel, Gstaad, Stuttgart, 's-Hertogenbosch, San Jose, dar şi BCR Open România, găzduit de Bucureşti între 21 şi 27 septembrie. În comparaţie cu 2008, totalul premiilor a crescut cu 150.000 de dolari, augmentare importantă, care, evident, face să se mărească şi sumele individuale pe care le vor lua jucătorii în funcţie de faza în care vor ajunge.

Învingător mai bogat

Anul trecut, spre exemplu, învingătorul Gilles Simon a fost răsplătit cu 87.000 de dolari (59.100 euro), iar finalistul Carlos Moya cu 45.500 dolari (31.000 de euro). În 2009, campionul va încasa un cec de 105.300 dolari (71.700 de euro), iar învinsul acestuia din ultimul act unul de 55.400 dolari (37.700 de euro).

După ce a stat cinci sezoane pe aceeaşi bursă, 355.000 de dolari, între 2002 şi 2006, ultimii trei ani au adus de fiecare dată creşteri la totalul premiilor.

La prima sa ediţie ca turneu ATP, 1993, Open România a pornit cu jumătate de milion de dolari, iar în 1995 ajunsese la o incredibilă sumă de 1,35 milioane, care s-a dovedit însă imposibil de susţinut. Din 1996 însă, de cînd licenţa concursului a fost preluată de Ion Ţiriac, premiile au fost aduse la sume mai apropiate de posibilităţile economice ale României.

Bilete la îndemînă

Pentru primele două zile de calificări, sîmbătă şi duminică, spectatorii vor beneficia de intrare liberă. Luni, marţi şi miercuri, cînd deja se vor disputa partide din tururile 1 şi 2 ale tabloului principal, preţul tichetelor va fi de 10 RON. Joi şi vineri un bilet va fi 30 de RON. Sîmbătă, 26 septembrie, cînd sînt programate semifinalele, finala de dublu şi m

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 3 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

„Mihaela Rădulescu este o victimă.” Dan Negru rupe tăcerea despre fosta lui colegă, după moartea lui Felix Baumgartner

Cancan acum 24 minute
Moatea prematură și fulgerătoare a lui Felix Baumgartner a întristat întreaga comunitate de pasionați, iubitori și practicanți ai sporturilor extreme, dar și anumite persoane publice din România. Empatizând cu drama prin care trece Mihaela Rădulescu

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum 35 minute
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 2 ore
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Zelenski spune că el şi Trump lucrează la un „mega-acord”: SUA ar urma să cumpere drone din Ucraina

News.ro acum o ora
Preşedintele Donald Trump şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski iau în considerare un acord care prevede achiziţionarea de către Washington a unor drone ucrainene testate pe câmpul de luptă în schimbul achiziţionării de arme din SUA de către

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit online

Ziua Constanta acum 39 minute
Consiliile județene și primăriile se vor putea înrola, începând de luni, 21 iulie 2025, în platforma MyEterra, pentru a obține gratuit, online, extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, în cazul imobilelor pentru ca

Trump a interzis diplomaților americani să mai comenteze alegeri din alte țări

Mediafax acum 57 minute
Oficialii administrației Trump au denunțat în repetate rânduri ceea ce ei consideră a fi suprimarea liderilor de dreapta în Europa, inclusiv în România, Germania și Franța, acuzând autoritățile europene că cenzurează opinii precum criticile la adres

Libra Internet Bank finanţează cu 119 mil. lei Scala Sopor, un proiect imobiliar dezvoltat în Cluj-Napoca

Ziarul Financiar acum 50 minute
Libra Internet Bank continuă seria parteneriatelor în domeniul real estate printr-o nouă finanţare, în valoare de aproximativ 119 mil. lei, acordată Scala Development, pentru dezvoltarea ansamblului rezidenţial Scala Sopor din Cluj-Napoca. Astfel, c

VIDEO Primarul Chişinăului, interzis în România, replică pentru Oana Țoiu. „Vreau dovadă că ar exista ceva”

HotNews acum o ora
Primarul Chişinăului, Ion Ceban, care are interdicţie cinci ani să intre pe teritoriul României, a respins acuzațiile aduse de ministra română de externe, Oana Ţoiu, conform căreia edilul are „legături complicate” cu Moscova. Ministerul român de Ext

Vremea

București
acum

26°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

20°
vin.

15°/21°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

24°
vin.

17°/27°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

22°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°