Fostul campion de juniori de la Wimbledon crede că echipa de Cupa Davis a României poate realiza surpriza în faţa Suediei. Sursa: Mihai Barbu
România încearcă să-şi păstreze locul în Grupa Mondială a Cupei Davis, de unde a fost nelipsită în ultimii 15 ani, deşi echipa Suediei porneşte favorită în meciul de la Helsingborg. Astăzi este programată tragerea la sorţi care va stabili programul partidelor, urmând ca primele jocuri de simplu să se dispute mâine.
Răzvan Sabău, omul care a reuşit în 2003 victoria decisivă prin care România s-a impus în faţa Ecuadorului, tot într-un meci de baraj în care pornea ca outsider, crede că meciul de dublu va decide soarta întâlnirii. „Cred că partida de dublu va fi decisivă, pentru că, la simplu, duelul este foarte echilibrat. Ei îl au pe Soderling, care este extrem de puternic, dar sunt slabi la Vinciguerra, al doilea jucător. Şi Hănescu, şi Crivoi ar trebui să-l bată. În aceste condiţii, totul se va decide la «dublu». Cred că perechea noastră va fi Pavel - Tecău, pentru că au jucat mult împreună şi pot bate pe oricine”, ne-a declarat Răzvan Sabău.
„Suedezii sunt avantajaţi de suprafaţa de joc rapidă”
Suedezii au două mari atuuri în disputa cu România: suprafaţa de joc şi forma excelentă pe care o traversează vedeta Robin Soderling. Tenismenul, aflat pe locul 11 în lume, a avut un sezon excelent, reuşind să ajungă în finală la Roland Garros. „Soderling va fi aproape imposibil de învins. Poate doar Hănescu să reuşească o surpriză în faţa lui, dacă prinde o zi mare. Suedezii sunt avantajaţi de suprafaţa de joc rapidă. Dacă se juca pe zgură, România avea mult mai multe şanse”, a mai spus Sabău.
„Mergea investeşte în burtă”
Dacă Horia Tecău a ajuns unul dintre oamenii de bază ai României, mai ales în meciurile de „dublu”, Florin Mergea, omul cu care făcea o per