Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Magistraţii brăileni decid vineri dacă îşi continuă protestele

Publicat in Vocea Brailei, joi 17 septembrie 2009 ·

* ei nu se tem că prin continuarea protestelor se vor aglomera cu dosarele amânate şi spun că au pus la punct un program de împărţire a muncii, după modelul european * dacă în acest moment un judecător intră la şedinţă zilnic cu peste 80 de dosare, uneori şi cu peste 100, magistraţii doresc ca pe viitor să aibă o încărcare de nu mai mult de 40 de dosare pe secţia "Civil" şi 20 pe secţia "Penal"

Instanţele din judeţul Brăila, alături de celelalte din ţară, vor organiza la sfârşitul săptămânii, pe data de 18 septembrie, adunări generale pentru a decide dacă vor înceta sau nu protestul declanşat la începutul lunii. Totuşi, după cum evoluează lucrurile, aşa cum ne-a declarat şi vicepreşedintele Judecătoriei Brăila, Florin Niţă, cel mai probabil vineri se va discuta asupra modului în care se vor continua protestele. Întrebat dacă se teme că atunci când se vor finaliza protestele nu vor face faţă dosarelor acumulate şi amânate din cauza grevei, Niţă a explicat că magistraţii au venit şi cu un program ce are ca scop normalizarea activităţii, conform normelor UE: "Noi, prin hotărârea de începere a protestului am decis să luăm şi nişte măsuri privind normalizarea activităţii, astfel încât amânările care se dau şi dosarele noi care se repartizează să determine o încărcare de nu mai mult de 40 de dosare pe secţia «Civil» şi 20 pe secţia «Penal». Precizez că şi aceste norme sunt foarte mari faţă de normele UE, însă mult mai decente faţă de ce era «normal» până acum la noi. Adică, intrai la şedinţă cu peste 80 de dosare... Eu am avut şi 130 într-o şedinţă...". Florin Niţă a mai adăugat că, de la începerea protestului până acum nu s-a întâmplat ca persoanele implicate să facă scandal pentru că procesele s-au amânat şi toată lumea s-a arătat înţelegătoare: "Personal, m-am bucurat că nu s-a revoltat nimeni şi că am avut susţinere deplină din partea părţilor implicate şi a

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fostul adjunct al SRI Florian Coldea este audiat la DNA în urma plângerii făcute de un om de afaceri

Ziare.com acum 22 minute
Fostul director adjunct al SRI Florian Coldea este audiat joi, 23 mai, la DNA, potrivit unor surse, prezenţa sa la DNA fiind consecinţa unei plângeri depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Coldea nu a făcut declaraţii la sosire. Anterior, în sediu

Cod galben de averse în România. Prognoza ANM pentru București

Wall-Street.ro acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de ploi şi instabilitate atmosferică, valabilă pe parcursul acestei zile în 13 judeţe. Conform prognozei de specialitate, între orele 10:00 - 23:00, pe raza judeţelo

VIDEO Ciolacu, către bugetarii nemulțumiți că „muncesc prea mult pentru 1000 și ceva de euro pe lună”: Putem găsi soluții pentru structuri de personal mai suple

HotNews acum 57 minute
Premierul Marcel Ciolacu a avertizat joi angajații de la Guvern „care protestează susținând că muncesc prea mult pentru 1000 și ceva de euro pe lună” și sunt nemulțumiți de creșterea cu 10% a salariilor. „Cred că atât la Guvern, cât și la Parlament,

Guvernul aprobă majorarea cu 10% a salariilor unor categorii de bugetari

Mediafax acum 50 minute
Guvernul aprobă, în şedinţa de joi, majorarea cu 10%, în două tranşe, a salariilor unor categorii de bugetari, a anunţat premierul Marcel Ciolacu. „Începem prin a rezolva unele inechităţi existente în rândul personalului bugetar. Aprobăm o majorare

Grindeanu: Am avizat astăzi proiectul Drumului Expres Focşani - Brăila

Mediafax acum 50 minute
„Am avizat astăzi proiectul Drumului Expres Focşani - Brăila”, scrie pe facebook Sorin Grindeanu. El precizează că după avizarea indicatorilor tehnico-economici în Consiliul Tehnico Economic (CTE) al Ministerului Transporturilor urmează avizarea în

Guvernul validează ajutorul de stat pentru compania TAROM, de aproape 100 de milioane de euro. Ciolacu: Există acum toate condiţiile ca TAROM să ia măsurile necesare pentru a deveni la fel de eficientă

News.ro acum o ora
Guvernul validează în şedinţa de joi ajutorul de stat pentru compania TAROM, de aproape 100 de milioane de euro, premierul Marce Ciolacu declarând că există acum toate condiţiile ca TAROM să ia măsurile necesare pentru a deveni la fel de eficientă.

Despăgubirea primită de familia lui Michael Schumacher după publicarea unui fals interviu cu multiplul campion din Formula 1

HotNews acum 23 minute
​Familia lui Michael Schumacher a primit despăgubiri în valoare de 200 de mii de euro din partea publicației Die Aktuelle, cea care a publicat un fals interviu cu multiplul campion din Formula 1, informează BBC. Respectivul material a fost generat d

A fost stabilit un nou termen în Dosarul 2 Mai - Vlad Pascu va fi adus din nou la judecată în Iunie

Ziua Constanta acum o ora
Instanța a dispus un nou termen în Dosarul 2 Mai, în care Vlad Pascu este acuzat de omorul a două persoane și rănirea altor trei - 7 iunie, ora 10:00. La ultimul termen de judecată, magistratul Berevoescu Carmen-Claudia a apreciat că ședința s-a pet

Marcel Ciolacu: Majorăm îndemnizaţiile lunare pentru copiii şi adulţii cu handicap grav, începând cu banii pe luna iunie / Vor beneficia de această măsură circa 390.000 de persoane

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că Executivul majorează îndemnizaţiile lunare pentru copiii şi adulţii cu handicap grav, începând cu banii pe luna iunie şi vor beneficia de această măsură circa 390.000 de persoane. Premierul Marcel Ciolacu

DNA anchetează foştii şefi ai SRI: Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă, în vizorul procurorilor anticorupţie

Mediafax acum o ora
•Generalii Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă – la DNA. •În dosar mai este audiat şi avocatul Doru Trăilă, apropiat al lui Dumbravă. •Omul de afaceri Cătălin Hideg a depus denunţ la DNA.

Vremea

București
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

25°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

11°/22°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

18°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°