Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sibiu: Prima grădiniţă ortodoxă din oraş a fost inaugurată astăzi (GALERIE FOTO)

Publicat in Adevarul, joi 17 septembrie 2009 ·

46 de copii vor fii educaţi la Grădiniţa “Sfântul Dimitrie”. Micuţii vor urma programa impusă de Minister, însă vor primi mai multe cunoştinţe de religie şi vor participa la slujbele importante. O clădire neutilizată a Arhiepiscopiei Sibiului s-a transformat de anul acesta într-una dintre cele mai moderne grădiniţe din judeţ. Purtând hramul Sfântului Dimitrie, aceasta este prima grădiniţă creştin-ortodoxă deschisă în Sibiu şi va contribui la educarea şi formarea a 46 de copii. „ Acesta este un proiect pe care l-am pregătit de trei ani de zile şi ne bucurăm că acum a devenit realitate. Deocamdată, am renovat şi inaugurat doar parterul, dar sperăm ca anul viitor să putem primi încă patru grupe de copii, la etajul clădirii“, ne-a spus ÎPS Laurenţiu Streza, care a participat la deschiderea festivă, alături de un sobor de preoţi, repezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean şi părinii micuţilor. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, confesiunea copiilor nu a fost un criteriu de selecţie, singurul lucru care s-a luat în considerare fiind ordinea depunerii cererilor.

Educaţi în spiritul credinţei ortodoxe

Potrivit reprezentanţilor instituţiei, activităţile instructiv-educative pe care copiii le vor desfăşura sunt în conformitate cu cerinţele programei pentru învăţământ preşcolar, la fel ca în orice grădiniţă. În plus însă, copiii vor avea un program mai amplu de rugăciune, înainte şi după masă, înainte de începerea cursurilor şi înainte de orele de somn, iar la cele mai importante sărbători creştin-ortodoxe din an vor fi duşi de către educatoare la Biserică.

Servicii de calitate

Pentru serviciile oferite copiilor, părinţii plătesc către Arhiepiscopia Sibiului câte 110 lei lunar , bani în care intră plata educatoarelor, taxele şi consumabilele pentru copii- jucării, hârtie, plastilină sau obiecte de mobilier. În plus, părin

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine este Hashem Safieddine, posibilul înlocuitor al lui Hassan Nasrallah la conducerea Hezbollah

Libertatea acum 2 ore
După uciderea liderului Hezbollah Hassan Nasrallah în bombardamentele israeliene asupra suburbiilor Beirutului, se pune întrebarea cine va conduce mai departe gruparea libaneză. Unul dintre numele vehiculate este cel al lui Hashem Safieddine, relate

Donald Trump amenință să dea Google în judecată, acuzând gigantul tehnologic că o favorizează pe contracandidata sa: Nu prezintă decât lucruri pozitive despre tovarăşa Kamala Harris

HotNews acum o ora
Donald Trump ameninţă să dea Google în judecată, în cazul în care obţine o victorie în alegerile prezidenţiale americane, acuzând grupul tehnologic de faptul că scoate în faţă articole care-i sunt defavorabile, în folosul candidatei democrate Kamala

Preoţii ortodocşi îndeamnă la rugăciune pentru ferirea de furtuni şi inundaţii

Mediafax acum 2 ore
Patriarhia Română îndeamnă clericii şi credincioşii din toate eparhiile la rugăciune şi solidaritate, având în vedere avertizările meteorologice referitoare la mari furtuni şi ploi abundente. În localităţile sub avertizare, vor fi sunate clopotele b

Incendiu de vegetație lângă București. A fost emis mesaj Ro-Alert din cauza degajărilor mari de fum VIDEO

Ziare.com acum 34 minute
Un incendiu de gunoi menajer și vegetaţie uscată a izbucnit, sâmbătă seară, 28 septembrie, în localitatea ilfoveană Sinteşti, pompierii intervenind cu nouă autospeciale. Totodată, a fost emis mesaj Ro-Alert din cauza degajărilor mari de fum. ”Interv

SuperLiga: Liderul Universitatea Cluj, înfrângere surprinzătoare pe terenul lui Poli Iași

HotNews acum o ora
Universitatea Cluj, liderul surprinzător din SuperLiga, a pierdut meciul disputat pe terenul echipei Poli Iași, scor 1-0, în etapa cu numărul 11. Poli Iași – Universitatea Cluj 1-0, în etapa #11 din SuperLiga Ocaziile importante au lipsit în prima p

Accident cu doi motocicliști în apropiere de Timișoara. Unul dintre ei avea permisul suspendat

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Accident de circulație în care au fost implicați doi motocicliști, sâmbătă după-amiaza, pe șoseaua care leagă Timișoara de Șag. Ambele persoane implicate au ajuns la spital. „Un tânăr de 18 ani a condus o motocicletă pe DN 59, pe banda

Un polițist beat a provocat un accident rutier. Agentul era în timpul liber

Ziare.com acum 2 ore
Accident rutier grav pe Drumul Național 39, în judeţul Constanţa. O tânără de 21 de ani şi un copil de doi ani au ajuns la spital după ce autoturismul în care se aflau s-a ciocnit cu un altul, condus de un poliţist de 21 de ani, aflat în timpul libe

Simona Halep revine pe teren la Hong Kong Open

Mediafax acum 4 ore
Simona Halep (33 de ani) va evolua săptămâna viitoare la turneul WTA 125 de la Hong Kong, pentru care a primit un wild card. Ea a făcut anunţul într-un clip video publicat de organizatori pe contul de X (fost Twitter) al competiţiei.

Mircea Geoană: Condamn cu toată fermitatea încercarea de intimidare iniţiată de Federaţia Rusă împotriva jurnalistului Mircea Barbu, precum şi a celorlalţi ziarişti străini vizaţi de dosarele penale deschise de FSB

News.ro acum 2 ore
Fostul secretar general adjunct al NATO Mircea Geoană afirmă că încercarea de intimidare iniţiată de Federaţia Rusă împotriva jurnalistului Mircea Barbu şi a celorlalţi ziarişti străini se alătură unui lung şir de ”încălcări flagrante ale libertăţii

Bărbat prins sub un mal de pământ. Intervenție contracronometru a salvatorilor VIDEO

Ziare.com acum 57 minute
În timp ce săpa o fântână, în localitatea Călugăreni, comuna Adâncata, un bărbat a fost surprins de un mal de pământ, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava. La faţa locului intervin pompierii militari cu

Vremea

București
acum

26°
sâm.

19°/31°
dum.

15°/22°
lun.

12°/14°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

23°
sâm.

16°/28°
dum.

12°/19°
lun.

8°/13°
mar.

8°/13°
Constanta
acum

20°
sâm.

20°/23°
dum.

17°/22°
lun.

12°/16°
mar.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

16°/28°
dum.

9°/17°
lun.

7°/9°
mar.

7°/14°
Timisoara
acum

19°
sâm.

18°/29°
dum.

12°/17°
lun.

9°/16°
mar.

6°/17°