Poate că e şi vina noastră, a ziariştilor. Prea am cimentat nişte clişee, precum „un gol primit la finalul primei reprize toarnă plumb în ghete”.

Frază care este adevărată, cu unele amendamente. În orice caz, după Sevilla - Urziceni, ea nu se impunea. Când a ieşit de pe gazonul stadionului „Ramon Sanchez-Pizjuan”, Iulian Apostol a vorbit ca un ziarist despre metehnele fotbalului românesc şi a deschis o paranteză: „acel minut fatidic 46 sau 47, cât o fi fost”, când Luis Fabiano a deschis scorul. De parcă planetele s-au aliniat să fie 1-0 în acel minut. E timpul să dăm cărţile pe faţă! Nu primeaţi gol atunci, în acel minut fatidic, tot nu aveaţi nicio şansă! Unirea a fost la ani-lumină de fotbalul jucat în Andaluzia. E chiar atât de greu să recunoşti asta?

Urmează la microfonul TVR George Galamaz. „Exact în momentul în care nu trebuia să primim gol, atunci l-am primit!”. N-aţi înţeles nimic, n-aţi fost acolo, Sevilla a fost singura echipă de pe teren, nici o scuză nu stă în picioare. Nici măcar aceea formulată de Dan Petrescu: „Luis Fabiano e cel mai bun atacant din lume”. Cu siguranţă, Dan Petrescu ştie cât de relative sunt în fotbal toate frazele care se termină cu „cel mai bun din lume”.

Spaniolii ne numesc „zidul” sau „peretele”. „Sevilla a distrus zidul românesc”, a titrat ieri „Marca”. Şi a avut dreptate. Un perete poate să apere o poartă, însă nu poate să şi tragă la poartă. E ca un fel de lege a compensaţiei în fotbal. Pe stadionul din Sevilla am câştigat prea multă glorie nejucând nimic şi bazându-ne doar pe un zid. Povestea asta nu se va mai repeta vreodată.