Cea mai simpla intelegere a samizdatului este aceea a unui "manifest politic clandestin", adesea sub forma dactilografiata sau scrisa de mana. De ce clandestin? Pentru ca este refuzat de regim. Desigur, e vorba de orice regim care nu manifesta toleranta fata de circulatia ideilor, mai ales a acelora care nu-i sunt favorabile. Din acest motiv, samizdatul este un fenomen prin definitie rusesc. Venerabila sa istorie nu incepe cu epoca sovietica (cu toate ca samizdatul ca fenomen, ca miscare sociala si politica apartine acestui context), ci cu tarismul. Cu privire la atitudinea nefavorabila fata de diversitatea opiniilor (adica cele care intra in coliziune cu doctrina oficiala), Uniunea Sovietica se afla, asadar, in continuarea Imperiului tarist. In ciuda acestui fapt, randurile de fata se vor opri doar la perioada moderna a istoriei opiniilor clandestine, cunoscuta si sub numele de samizdat. Motivul acestei alegeri nu tine doar de proximitatea temporala, ci si de caracterul specific al acestei perioade: samizdatul se transforma intr-o miscare sociala si politica care angreneaza autori, idei, pasiuni. Fara a intra prea mult in detalii, studiul ar merita aprofundat pentru a vedea in ce masura samizdatul reprezinta un indicator in transformarea grupurilor dizidente intr-o opozitie politica.
Anonim, dar liber? Captiv, dar popular?
Dintru inceput, socialismul parintilor fondatori (e vorba aici de Karl Marx si Friedrich Engels) a privit cultura drept o reflectie a conditiilor materiale, adica o impingere dincolo de granitele esteticului in care a fost practicata timp de secole. Cultura, literatura mai ales, nu trebuie doar sa produca emotie, ci si vointa de schimbare. Or pentru a schimba, trebuie sa stii ce anume sa schimbi si de ce. In felul acesta, cultura sufera o mutatie politica, fiind insarcinata sa lupte impotriva burgheziei. Natura culturii