Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comisia Europeană cere noi măsuri pentru reducerea deficitelor începând cu 2011

Publicat in Adevarul, vineri 18 septembrie 2009 ·

Comisia Europeană (CE) recomandă introducerea unor măsuri semnificative care să ajute la redresarea finanţelor publice începând din 2011, potrivit unui raport citat de AFP. CE atrage atenţia că, dacă nu vor fi luate noi măsuri, datoriile ar putea atinge sume record până în 2020, în special în Irlanda şi în Marea Britanie.

Raportul, ce ar urma să fie discutat în octombrie de miniştrii de finanţe ai UE, arată că CE atenţionează ţările membre că, "începând cu 2011, este necesară o consolidare fiscală generală şi foarte importantă, însă diferenţiată în funcţie de stat, pentru a inversa tendinţa îngrijorătoare de creştere a datoriilor raportat la produsul intern brut (PIB)".

Astfel, în absenţa altor măsuri în afară de retragerea planurilor de relansare, nivelul datoriilor ar urma să "crească progresiv", până la 100% din PIB în 2016 în zona euro şi în Uniunea Europeană (UE).

În 2020, deficitul ar urma să ajungă la 115% în zona euro şi la 120% în UE.

Potrivit NewsIn, în 2008, datoriile reprezentau 69,3% din PIB la nivelul zonei euro şi la 61,5% din PIB la nivelul UE, peste pragul de 60% prevăzut prin Pactul European de Stabilitate.

Mai mult, în unele ţări datoriile vor creşte exponenţial: 200% din PIB în Irlanda în 2020, aproape 190% în Marea Britanie şi circa 175% în Letonia. Franţa şi Italia ar avea în 2020 deficite de aproximativ 130%.

Raportul CE arată că, timp de câţiva ani, "eforturile de consolidare anuală vor trebui să fie, în majoritatea ţărilor, în medie cu mult peste 0,5% din PIB pe an", iar în multe cazuri, de peste 1% din PIB.

Potrivit estimărilor, chiar şi cu un efort de redresare a finanţelor publice de 1% din PIB pe an, datoria Irlandei va creşte la 160% din PIB în 2020, iar datoriile Marii Britanii şi Letoniei la 140% din PIB.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nati Meir, condamnat la 11 ani de închisoare, este adus în România

Mediafax acum o ora
Vineri, Poliţia Română a adus în ţară un bărbat, de 69 de ani, care avea emis pe numele său un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Este vorba despre fostul parlamentar român, Nati Meir. El era urmărit internaţional pentru înşelăciune, anu

Un zbor Azerbaijan Airlines care se îndrepta spre Rusia, obligat să se întoarcă la Baku după închiderea spațiului aerian. Compania suspendă zborurile către mai multe orașe ruse

HotNews acum 2 ore
Un zbor al Azerbaijan Airlines către orașul Mineralnie Vody din sudul Rusiei s-a întors vineri la Baku după ce a fost anunțat că o parte a spațiului aerian din sudul Rusiei a fost închisă, a raportat agenția rusă de stat TASS, citată de Reuters. De

Oficial: Parlamentul Germaniei a fost dizolvat, alegeri anticipate programate pe 23 februarie

Mediafax acum o ora
Olaf Scholz a dizolvat coaliţia guvernamentală, forţând un vot naţional cu şapte luni mai devreme. Conservatorii CDU/CSU sunt favoriţi, în timp ce SPD încearcă să recupereze decalajul faţă de opoziţie. Este a patra oară din 1945 când alegerile naţio

Soldatul nord-coreean capturat de Ucraina a murit din cauza agravării rănilor, anunță Agenția de spionaj a Coreei de Sud

Libertatea acum o ora
Un soldat nord-coreean rănit a murit vineri din cauza agravării rănilor, la o zi după ce a fost capturat de Ucraina, a confirmat agenția de spionaj a Coreei de Sud, citând informații primite de la o „țară prietenă”, informează agenție de știri din S

Parlamentul sud-coreean îl destituie pe preşedintele interimar Han Duck-soo, o premieră în istoria Coreei de Sud după destituirea preşedintelui Yoon Suk Yeol. Ministrul Finanţelor Choi Sang-mok urmează să devină noul preşedinte interimar

News.ro acum 3 ore
Deputaţii sud-coreeni au aprobat vineri prin vot destituirea preşedintelui interimar Han Duck-soo, totodată premier, pe care-l acuză de faptul că a ”participat în mod activ la insurecţie” în urma tentativei eşuate a predecesorului său de a institui

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 5 ore
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

O companie aeriană suspendă toate zborurile de pe Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav din cauza numărului scăzut de pasageri

Ziare.com acum 2 ore
Compania sibiană FlyLili a anunţat, vineri, 27 decembrie că, din 11 ianuarie, suspendă toate zborurile de pe Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav, singurele zboruri civile de pe acest aeroport urmând să fie efectuate de compania ungară Wizz Air.

Intervenţie chirurgicală în premieră, la Spitalul de Boli Infecţioase Timişoara/ Chirurgii au realizat o operaţie de timectomie pe cale minim invazivă

News.ro acum o ora
O intervenţie chirurgicală s-a realizat, în premieră, în cadrul Secţiei de Chirurgie Toracică a Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie ”Dr. Victor Babeş” Timişoara. Pacienta, o femeie în vârsta de 50 de ani, suferea de Miastenia Gravis,

Anul 2025 începe cu temperaturi mai ridicate decât cele obişnuite

News.ro acum 5 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru a

Cutremur în zona seismică Vrancea, vineri dimineaţa. Ce magnitudine a avut seismul

Mediafax acum 4 ore
Cutremurul s-a produs la ora 08:27 în zona Seismică Vrancea, judeţul Vrancea şi a avut o magnitudine de 2.4. Seismul a avut loc la adâncimea de 109.4 km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 27km V de Focşani, 69km N de Buzău, 81k

Vremea

București
acum

vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/6°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°