Începând de miercuri şi până duminică (13-18 septembrie), îl însoţise pe Nicolae Ceauşescu în cea mai lungă vizită de lucru prin ţară a anului 1989: cinci zile prin judeţele Iaşi, Botoşani şi Suceava. Era de altfel penultima lor deplasare de control şi comandă în priză directă cu mulţimea. Ultima vizită de lucru, în spirit declarat comunist, din România va fi la mijlocul lui octombrie în judeţul Bistriţa-Năsăud.
Se întorseseră duminică după-amiază, mulţumiţi de primirea moldovenilor. În viziunea lor, relaţia cu poporul era o chestiune de "organizare". Dacă activul de partid al unui judeţ dobândise rezultate în "dezvoltarea conştiinţei socialiste", acestea se dovedeau în pancartele şi uralele mulţimii. Lesne de înţeles strădania activiştilor mari şi mărunţi de-a popula traseul cu personaje "fericite" să-i vadă, să-i aplaude şi să strige "trăiască". Scoşi din fabrici şi şcoli, oamenii săreau cel puţin o zi de muncă. Dar ce mai conta planul în astfel de împrejurări?!
La Iaşi, Botoşani şi Suceava li se împliniseră aşteptările. S-a declarat mai târziu de înşişi foşti organizatori că vizita aceea - cu prim obiectiv deschiderea noului an şcolar şi universitar - fusese planificată tocmai în Moldova din raţiuni pur populiste. Mai sărăcuţi, moldovenii ar fi fost mai dispuşi la ploconeală ca alţii. Ceauşeştii aleseseră însă capitala Moldovei româneşti, ţintind efectele vizitei lor asupra lui Gorbaciov: să vadă acela - îngrijorat, fără îndoială, de mişcările naţionaliste din Moldova sovietică - dragostea şi preţuirea de care se bucură Ceauşescu în coasta graniţelor măreţei Uniuni.
Oamenii îşi şopteau, în spatele Ceauşeştilor, speranţa că n-o mai duc mult. Împuţinaţi şi bătrâni, arătau altfel decât la televizor. Despre el se ştia de demult că e grav bolnav. Depre ea, ultimele zvonuri spuneau că scăpase ca prin miracol dintr-un accident
