Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine îşi bate joc?

Publicat in Libertatea, vineri 18 septembrie 2009 ·

Cu două săptămâni înainte ca studenţii să se întoarcă la şcoală, la Universitatea “Spiru Haret” înscrierile sunt în toi, inclusiv pentru programele de studiu ID (învăţământ la distanţă). Şi asta în ciuda faptului că funcţionarea acestor specializări este interzisă prin lege!

În urmă cu o lună, Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă care fixa măsurile de intrare în legalitate a USH. Imediat după această reglementare, experţi ai Ministerului Educaţiei au început să monitorizeze instituţia. Nimeni nu ne poate spune însă în ce a constat această supraveghere, atât timp cât la “Spiru” înscrierile la specializările ID se fac în continuare pe bandă rulantă.

“Atât timp cât există procese în derulare, iar instanţele ne dau dreptate, nu ne interesează ce spune Ministerul (n. red. Educaţiei)”, ne-a declarat George Nicolau, purtător de cuvânt al universităţii.

Pe de altă parte, ministrul educaţiei, Ecaterina Andronescu, a ameninţat că, în cazul în care USH nu va intra în legalitate, va declanşa procedurile de lichidare a instituţiei. Însă, până atunci, ce se întâmplă cu persoanele care au achitat taxe de înscriere, rate sau au dat chiar banii pentru întregul an şcolar?!

«Studenţii nu sunt acceptaţi la alte universităţi»

Speriaţi de scandalul referitor la Universitatea “Spiru Haret”, mulţi studenţi la ID au început deja să demareze procedura de transfer la alte facultăţi, sau chiar la alte instituţii de învăţământ superior.

“Studenţii nu sunt acceptaţi la alte universităţi. Multe instituţii refuză să-i primească pe cei de la «Spiru». De asemenea, există firme care nu vor să angajeze absolvenţi de la această universitate”, ne-a declarat Constantin Sledz, preşedintele Asociaţiei Absolvenţilor “Spiru Haret”.

16.000 de directori de şcoli, demişi

Ministrul Ecaterina Andronescu a emis un ordin prin care dispune revocarea, în 48 de ore, a t

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marine Le Pen, condamnată pentru deturnare de fonduri. Ea nu mai poate candida la prezidențialele din 2027

Capital acum 59 minute
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze și președinta formațiunii Adunarea Națională (RN), a fost condamnată luni la o perioadă de ineligibilitate de cinci ani, cu executare imediată, ceea ce îi blochează candidatura la alegerile prezidențial

Fost ministru al Muncii, aproape de tragedie. A fost internat de urgență la spital după ce i s-a făcut rău la volan

Ziare.com acum o ora
Marius Budăi, fost ministru al Muncii, a ajuns de urgență la Spitalul de Neurochirurgie din Iași unde a și fost internat, după ce a suferit un incident în timp ce conducea. Conform informațiilor Iași TV Life, Budăi călătorea de la Hârlău, județul Ia

Liderul deputaţilor SOS România, Dumitru Coarnă, şi-a dat demisia din grupul parlamentar, din cauza blestemelor pe care preşedintele Diana Şoşoacă le-a adresat electoratului suveranist şi pentru că SOS nu a susţinut moţiunea împotriva lui Predoiu

News.ro acum o ora
Liderul deputaţilor SOS România, Dumitru Coarnă, şi-a anunţat, luni, în plen, demisia din grupul parlamentar, el precizând că decizia a venit după ”blestemele pe care preşedintele partidului le-a adresat electoratului suveranist” şi pentru că S.O.S

Fiica lui Ioan Crișan, afaceristul ucis la Arad cu o bombă amplasată în maşină, în arest după ce și-a rupt brăţara de monitorizare

HotNews acum 4 ore
Laura Bîlcea, fiica omului de afaceri arădean Ioan Crișan, ucis în mai 2021 în explozia maşinii sale, şi-a distrus brăţara de monitorizare. Poliţiştii i-au montat o altă brăţară și au sesizat Curtea de Apel Timişoara, care urmează să stabilească noi

Simularea Evaluării Naţionale: Mai puţin de 50% dintre elevii clasei a VIII-a din județ care au susţinut proba la Limba şi literatura română au luat note peste 5

Informația Harghitei acum o ora
Inspectoratul Şcolar Judeţean Harghita a făcut publice, luni, rezultatele simulării examenului de Evaluare Naţională. Cum era de aşteptat, cele mai mici note au fost obţinute de elevii de clasa a VIII-a din judeţ la proba de Limba şi literatura româ

Salvini: Condamnarea lui Le Pen, ”un film prost pe care-l vedem şi în alte ţări, ca România”. ”Je suis Marine!”, scrie pe X Orban. Wilders, ”şocat” de o condamnare ”incredibil de dură”

News.ro acum 3 ore
Vicepremierul italian Matteo Salvini, liderul Lifii (extremă dreapta), un aliat apropiat al lui marine Le Pen, denunţă condamnarea acesteia în dosarul asistenţilor parlamentari drept ”un film prost pe care-l vedem şi în alte ţări, ca România”, relat

Elev de 17 ani, găsit inconștient în baia unei școli din București. Adolescentul ar fi consumat alcool

Ziare.com acum 2 ore
Un elev de 17 ani a fost găsit inconştient, luni, 31 martie, în baia unei unităţi de învăţământ din Sectorul 6 al Capitalei, lângă el fiind un recipient cu alcool. El a fost transportat la spital. Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz. Potriv

Un nou episod de răcire semnificativă, urmat de temperaturi de până la 20 de grade. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

HotNews acum 4 ore
Această săptămână va aduce o încălzire ușoară a vremii în toate zonele țării, cu maxime termice ce vor oscila între 16 și 18 grade, însă către finalul săptămânii vremea se va răci brusc și semnificativ, pentru câteva zile, conform meteorologilor. Du

Traian Băsescu: Problema relaţiei cu SUA nu este nici ambasadorul, nici ministrul de externe şi nici lipsa unui împuternicit special pentru America, ci anularea alegerilor / Există riscul ca unele state să ezite să recunoască rezultatul alegerilor

News.ro acum 2 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că problema relaţiei cu SUA nu este nici ambasadorul, nici ministrul de externe şi nici lipsa unui împuternicit special pentru America, ci anularea alegerilor, el atrăgând atenţia că există riscul ca unele sta

Atacul ursului din Predeal: Premierul Marcel Ciolacu cere montarea de garduri electrice în zonele de risc

Wall-Street.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu transmite că trebuie luate urgent măsuri suplimentare pentru protecția oamenilor în fața atacurilor urșilor, după tragedia produsă duminică seară, când şeful Salvamont Predeal a fost atacat de un urs pe o stradă din localita

Vremea

București
acum

18°
lun.

9°/18°
mar.

6°/17°
mie.

9°/16°
joi

8°/9°
Iasi
acum

13°
lun.

8°/13°
mar.

9°/16°
mie.

7°/11°
joi

6°/7°
Constanta
acum

14°
lun.

7°/14°
mar.

3°/11°
mie.

9°/14°
joi

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
lun.

8°/13°
mar.

7°/14°
mie.

6°/13°
joi

4°/11°
Timisoara
acum

10°
lun.

8°/13°
mar.

7°/16°
mie.

8°/15°
joi

5°/11°