Probabil că pictorul Alexandru Basarab, căruia Victor Stoe îi dedică exemplarul din Vedenii (Cultura Poporului, cca. 1930) pe care-l am în faţă, şi-a însoţit lectura poeziilor de schiţe din vîrful creionului, subţiri, sumare, siluete-perechi, multiplicînd unica planşă a lui Mac Constantinescu, o Evă ţîşnind din Adam într-un rai de catran. Aşa e şi poezia pe care aceste ilustraţii o completează, văzînd-o într-un alt limbaj: o discreţie înconjurată de întuneric, o linie fără conţinut, aproape o idee de linie.

Imagini pentru Lia şi Legende sînt cele două împărţiri ale acestor cartoline de pe care a plecat culoarea. Scrise cu tristeţea fină, calmă, a celui care abandonează. "Sunt pentru toate/ Obosit şi plecat" e mărturisirea care termină Înviere. O mărturisire a răpusului pe cruce, ca şi a fiecărui om, neaşteptînd să se consoleze cu versul, ci doar să fie sincer în el. Vizită pare o pastişă după Bacovia, doar că melodicitatea ei trasă la faţă nu ajunge, nicidecum, ţipăt pur de vioară rănită. E o tărăgănare, destul de fără simţămînt, a unor teme, grave, dar care nu ating, pe o muzică oarecare: "Acum cineva plânge un regret/ Că nu a mângâiat cum se cuvine/ Sufletul de floare al unui rob/ Care putea fi oricine." Mai inspirată e imaginea Samuraiului bătrîn, de a cărui istovire fug gîzele, viaţa simplă şi colcăitoare, îndrăgostit de o tînără gheişă: "Joc pe braţe de fier şi război/ Fiinţa ta de lumină pitică." (Gheişă). Aceeaşi admiraţie delicată, de porţelan, promisă închipuirii, mult mai mult decît faptei.

De citat, pentru o lungă tradiţie a prieteniilor şi a depărtărilor, emoţionantă ca mesaj, înainte de a atinge ca vers, e Prietene: "Prietene cu ochi de căprioară,/ Spune-mi, e cerul,/ Aşa cum l-am lăsat,/ De mult, în primăvară?/ Tu ştii singur, cum toate m'au uitat./ Numai cerul să nu mă uite./ În toate l-am căutat şi iubit./ În priviril