Creierul, „manipulat“ de mâncare
Creierul este principalul vinovat pentru faptul că nu reuşim să rezistăm în faţa unei îngheţate sau a unei porţii de cartofi prăjiţi. Cel puţin aceasta este părerea cercetătorilor de la Soutwestern Medical Center din cadrul Universităţii din Texas, care afirmă că grăsimile din anumite mâncăruri ajung imediat la creier şi îl determină să suprime senzaţia de saţietate indusă de leptină şi insulină, cei doi hormoni asociaţi cu procesul de reglare a greutăţii corporale. În plus, specialiştii coordonaţi de Deborah Clegg au constatat că un anumit tip de grăsime - acidul palmitic, care se găseşte în carnea de vită, unt, brânzeturi şi lapte - are un rol special în acest mecanism. „În mod normal, organismul ne avertizează atunci când am mâncat suficient, însă acest lucru nu se întâmplă şi atunci când mâncăm ceva bun“, a explicat Deborah Clegg, coordonatoarea acestui studiu. „Am demonstrat că întreaga chimie a creierului se poate schimba într-un interval foarte scurt de timp. Atunci când consumăm alimente bogate în grăsimi, creierul nostru o ia razna din cauza dozei mari de acizi graşi, iar organismul devine imun faţă de insulină şi leptină“, a mai precizat cercetătoarea.
În ciuda faptului că studiul a fost efectuat pe şoareci, cercetătorii afirmă că toate concluziile la care au ajuns confirmă recomandările nutriţioniştilor cu privire la cantităţile de grăsimi ce trebuie consumate într-o zi, deoarece acestea ne fac să mâncăm mai mult decât e nevoie. Cercetătorii au analizat comportamentul cobailor, după ce au fost expuşi la trei tipuri de grăsimi acid palmitic, acid gras monosaturat şi acid oleic nesaturat, care se găseşte în măsline şi în seminţele de struguri, constatând că acidul palmitic este cel mai periculos. Creierul, „manipulat“ de mâncare
Creierul este principalul vinovat pentru faptul că nu reuşim să rezist