Rudele victimei cer pedepse aspre pentru ucigaşi. Rudele lui Gigi Muşat (33 de ani), bărbatul omorât cu bestialitate, nu au bani pentru repatrierea cadavrului. La casa lui Gigi Muşat, din comuna Sudiţi (judeţul Ialomiţa), este o linişte de mormânt. Mama bărbatului, o femeie de 51 de ani, slăbită şi cu ochii plânşi de zile întregi, priveşte fix la poza celui mai mare dintre fii, în faţa unui altar improvizat la care ard neîncetat lumânări de o săptămână întreagă. Ea îl întreabă de nenumărate ori pe Dumnezeu de ce i-a luat atât de devreme copilul. Este sfârşită de durere şi vrea pedepse aspre pentru autorii cumplitului atac.
„Dacă era bolnav, să-l ştiu pe moarte şi să stau lângă el era altceva… dar aşa, să mi-l omoare dintr-odată…Nu-mi trebuie banii lor, nu-mi trebuie nimic de la criminali! Băiatul meu din mormânt nu mai scapă”, spune Vasilica Muşat, mama lui Gigi.
Lângă ea, Marioara Licu, o verişoară care n-o scapă din ochi de când i-a murit copilul, zice: „Dacă Dumnezeu ne-a dat palma asta, trebuie s-o ducem. Un băiat foarte bun, liniştit, cuminte, sufletist cu toată lumea. Puşcărie pe viaţă pentru ucigaşi, să putrezească în închisoare!”.
Oameni simpli, cu un venit de 600 de lei pe lună, cei din familia lui Gigi spun că n-au fost, până acum, căutaţi de vreun oficial al ambasadei României în Spania şi încearcă să găsească 7.000 de euro pentru aducerea în ţară a trupului neînsufleţit.
Mama victimei, Vasilica Muşat Foto Petronel Tudor
„Alberto l-a lovit cu tocul pantofului în cap“
Ieri au apărut primele declaraţii ale suspecţilor în cazul morţii lui Gigi Muşat. ”Doi români erau aşezaţi pe o bancă. Unul dintre ei s-a certat cu Alberto, iar Javier i-a dat vreo două... Apoi am intrat cu toţii în bar, iar unul dintre noi a zis că românii sunt oameni răi. Când am ieşit din bar, l-am văz