Silviu Socol a ştiut cum să profite de prăbuşirea monopolului Plafar. Acum conduce şi deţine cea mai mare afacere cu ceaiuri din România. Citiţi în numărul 14 al revistei Forbes România o analiză despre modul în care o strategie de business riguroasă şi un strop de imaginaţie au dat roade în industria ceaiurilor. Aroma puternică de mentă îţi stârneşte şiroaie de lacrimi în depozitul producătorului de ceaiuri Fares din Orăştie. Pe Silviu Socol (50 de ani), managerul general al companiei, nu-l mai „emoţionează“; menta aceasta va fi folosită pentru o gamă de ceaiuri după reţete de la sfârşitul secolului XIX culese de la mănăstiri, care va fi lansată pe piaţă în această lună. Va fi o ediţie specială, la 80 de ani de existenţă a fabricii Fares din Orăştie.
Un inginer electronist fără cunoştinţe de medicină cu patalama conduce cea mai mare afacere cu ceaiuri din plante medicinale de la noi, cu încasări de 10 milioane de euro anul trecut, în creştere cu 26% faţă de 2007, şi un profit de două milioane de euro, potrivit datelor publicate la Ministerul Finanţelor. Afacerea a fost clădită în paralel cu erodarea businessului concurentului principal Plafar până la limita insolvenţei, proces în desfăşurare în prezent.
Transformat în antreprenor
În 1995, pe când deţinea a doua funcţie importantă la producătorul de ceaiuri Fares Orăştie (la acea vreme parte a companiei de stat Plafar), cea de director comercial, a decis împreună cu directorul general de atunci al companiei, Lucian Darie, să cumpere producătorul de ceaiuri. Nu ştiu ce era în capul nostru, ne-am entuziasmat şi apoi n‑am mai putut da înapoi“, îşi aminteşte Socol.
Atunci, Fondul Proprietăţii Private şi Fondul Proprietăţii de Stat (ulterior, APAPS şi apoi AVAS) au împărţit Regia Plafar în patru companii, pentru a o putea privatiza mai uşor. Iar Fares a fost prima